In Israel are loc astazi o intilnire cruciala a partidului Likud - partidul premierului Ariel Saron.

Acesta se va confrunta cu rebelii din partid care se impotrivesc planului sau de a forma o alianta de guvernamint cu Partidul Muncii, din opozitie, si de a retrage asezarile evreiesti din Fisia Gaza, aflata sub autoritate palestiniana.

Oponentii lui Ariel Saron din propriul partid incearca sa-l impiedice sa formeze o coalitie cu Partidul Muncii, deoarece aceasta i-ar oferi sprijinul necesar in Knesset pentru aprobarea planului de desfiintare a asezarilor evreiesti din Fisia Gaza.

Ariel Saron sustine ca va continua negocierile de formare a coalitiei indiferent de rezultatul intrevederii de astazi a Likud-ului. Dar fara sustinerea propriului partid, planul sau va fi mult mai dificil de pus in practica.

Asezarile evreiesti

Intr-o aparenta incercare de a-si linisti oponentii, Ariel Saron a anuntat ieri ca va construi noi asezari evreiesti in Cisiordania - un alt teritoriu aflat sub autoritate palestinana.

Acest proiect contravine insa termenilor asa numitei foi de parcurs - planul de pace mediat de americani - care prevede ca Israelul sa inceteze construirea de noi locuinte in asezarile evreiesti.

Dezvoltarea asezarilor evreiesti este interzisa de 'foaia de parcurs'

Israelul sustine ca ar avea aprobarea Statelor Unite care - e drept - s-au abtinut sa critice public anuntul premierului Saron, spunind ca mai intii trebuie sa analizeze proiectul. Ziarul israelian Haaretz scrie insa ca premierul Saron a aminat cu o saptamina anuntarea planului la presiunea americanilor.

Ambasada Statelor Unite din Israel a anuntat ca va fi trimisa o delegatie americana care va analiza activitatile legate de asezarile evreiesti si respectarea foii de parcurs.

Ariel Saron a anuntat construirea a o mie de locuinte pentru colonistii evrei in mai multe asezari din Cisiordania - care sunt ele insele ilegale conform dreptului international - fiind construite in teritorii ocupate. Israelul nu recunoaste insa aceasta prevedere.