De 8 ani incoace, primavara, Casa de Cultura a Studentilor din Bucuresti si UNESCO Pronatura, cu sprijinul Autoritatii Nationale pentru Turism si a diversilor parteneri si sponsori, fac ce fac si reusesc sa puna cap la cap o expozitie pentru tinerii fotografi. O sansa de afirmare pentru acestia, cat se poate de reala, daca analizam cati fotografi s-au lansat prin intermediul acestui festival.

In acest an festivalul a avut un sprijin deosebit, printre sustinatori si sponsori numarandu-se nume foarte cunoscute in peisajul autohton: National Geographic Romania, National Geographic Channel, BCR Asigurari, Proiectul Alpinet (www.alpinet.org), Boom.ro, Radio Total.

Expozitia din cadrul festivalului a avut loc la Teatrul National Bucuresti, in perioada 15-26 mai, in aceeasi perioada sustinandu-se Serile Fotogeografica la Casa de Cultura a Studentiilor din Bucuresti.

Luni, 6 august, organizatorii au lansat sub patronajul Autoritatii Nationale pentru Turism, un compact disc multimedia deosebit. El include cele mai bune imagini din cadrul festivalului, selectate din toate cele 8 editii de pana in prezent, precum si o prezentare a festivalului, a personalitatilor participante si a sustinatorilor evenimentului.

Lucrarea, realizata de unul din parternerii editiei din acest an - compania Zitec (www.zitec.ro), pe langa faptul ca va fi distribuita gratuit autorilor ale caror fotografii au fost selectate pentru acest material, va fi folosita si pentru atragerea mai multor sponsori si sustinatori, la urmatoarea editie a festivalului, in 2005.

In cazul in care v-am facut curiosi, puteti sa vizualizati acest material multimedia la adresa www.fotogeografica.ro.

Alexandru Lapusan