Tudor Octavian

Pe vremea cand oamenii mai citeau

de Tudor Octavian     Jurnalul National
Marţi, 24 august 2004, 0:00


Am un amic care de indata ce se pronunta numele cuiva foarte cunoscut zice reflex: “Suntem prieteni“. Datorita lui stiu mai bine ce-i notorietatea, dar mai stiu ce-i prietenia.
Relatia cu dusmanii mi-o stabilesc singur. Ca si definitia ei. Prieteniei de piata ii mai lipseste doar pretul si TVA-ul, ca s-o gasesti in toate magazinele, laolalta cu marfurile contrafacute.

Un cantaret de santan, consumat, gusat, cu pleoapele cazute din cauza noptilor nedormite si avand in prezenta ceva din vigoarea scarbavnica a unui falus batran imi ofera o suta de dolari ca sa-l injur “frumos de tot“ intr-un articol. “Dupa aia – zice el – lasa totul pe mine si o sa vezi ce bairam iese“.

Practica aceasta propunere de ani buni, bazat pe observatia ca reclama negativa i-a adus mai multe parale decat lauda conventionala.

Dar si pe faptul ca, avand dezlegare la balacareala, tinerii care publica frecvent articole “din viata vedetelor“ devin, fara sa-si da seama, dependenti moral de subiectii lor.

Asa cum se legau printr-o rusine vesnica proaspat casatoritii din vechea Sicilie, obligati de traditie sa foloseasca impreuna in luna de miere un closet cu doua gauri. Tot satul se uita dupa ei cum se duc de mana sa-si ispaseasca si biologic vina de a fi visat la purificare prin dragoste.

In sala de asteptare a unei gari, un calator a uitat o carte. Cei care cauta un loc pe banci au, cand dau de ea, aceeasi reactie pe care ar avea-o daca ar vedea un colet dubios, cu risc de explozie. “Cartea asta e aici – spune un domn in etate – de pe vremea cand oamenii mai citeau“.

Intre sutele de filme, vazute la “prietenul cu video“ al familiei inainte de ’89, nu cred sa fi existat vreunul care sa merite sentimentul de fina disidenta ce-l traiam consumandu-le. Retroactiv, singura consolare pentru timpul pierdut cu ele e in faptul ca aceleasi casete le vedeau si “organele“ care ar fi trebuit sa le interzica.

Intr-o localitate de munte, unul din orasenii care si-au ridicat casa de week-end a cerut constructorului sa-i faca ferestrele spre Nord. Ca sa aiba “vedere spre tren“. Desi nu-i chiar acelasi lucru, faptul mi-a amintit de artistul batran caruia urbea natala recunoscatoare i-a facut cadou un mausoleu, iar el l-a refuzat, deoarece nu avea vedere spre oras.

Un neamt, caruia trecerea la moneda unica i-a injumatatit practic puterea de cumparare a pensiei, se vaita dand unul si acelasi exemplu de impilare fiscala: el cumpara paharul de vin rosu la carciuma cu doua marci si jumatate, iar acum acelasi pahar costa dublu, adica doi euro si jumatate. Ia-ti vin acasa, ii spun, si-l bei cu treizeci de centi paharul. Neamtul se uita la mine ca la un troglodit.

Pai, zice el, vinul baut de unul singur e la fel cu cel baut cu prietenii, la local?


















34 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică