In Bacau exista cel putin zece directori care se afla in situatie de incompatibilitate, prevazuta de Legea functionarilor publici

Legea functionarilor publici, aparuta in primavara anului trecut, este ignorata la Bacau chiar de cei care ar trebui sa urmareasca aplicarea ei. Potrivit prevederilor legislative, functionarii publici nu pot detine functii in partidele politice, iar cei cu functii de conducere nu pot fi nici macar membri ai partidelor.

Pedeserizarea masiva de la inceputul anului 2001 face ca, in acest moment, toate institutiile publice sa fie conduse de oamenii PSD. Functionarii publici cu functii sint, prin urmare, membri de partid. Aplicarea Legii functionarilor publici in Bacau ar insemna transarea unor situatii de incompatibilitate in care se afla oamenii PSD.

Gheorghe Hura, secretar general al Prefecturii Bacau, spune ca exista doua situatii in care functionarii publici sint incompatibili: “Pe de o parte, functionarii publici nu au voie sa detina functii in partid. O a doua situatie este reprezentata de functionarii publici cu functii de conducere, care nu au voie nici macar sa fie membri de partid”, confirma Gheorghe Hura.

Incercarea de a identifica directori de institutii incompatibili a fost sortita esecului pentru ca peste tot intilnesti numai sefi care sint “personal contractual”.

Marian Niculescu, director Proceduri administrative in cadrul Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, spune insa ca directorii de la Casa Judeteana de Sanatate, Directia de Sanatate Publica, Directia Sanitar-Veterinara, Oficiul Judetean pentru Protectia Consumatorului, Directia Finantelor Publice, Casa de Pensii, Inspectoratul de Munca, Directia de Munca, Directia Judeteana de Asistenta

Sociala sau Directia Agricola sint functionari publici cu functii de conducere. “Persoanele care ocupa functiile publice amintite sint, dupa lege, functionari publici. Noi acordam avize pentru functionarii publici, la cererea institutiilor unde activeaza acesti directori, si este de datoria lor sa solicite aceste avize.

Daca directorii nu au aviz de la Agentia Nationala a Functionarilor Publici, asta nu inseamna ca nu sint functionari publici”, ne-a declarat Marian Niculescu.

“Isi vor da demisia din partid”

Subprefectul Gabriel Vlase (foto) s-a aratat contrariat de interesul care l-a stirnit subiectul incompatibilitatilor si a gasit rapid solutia de a rezolva problema: “Cei care se va dovedi ca sint in situatie de incompatibilitate isi vor da demisia din partid. Daca sint functionari publici, automat nu mai sint membri de partid”, a spus Gabriel Vlase.

Simplu, nu? Pentru faptul ca legea nu a fost aplicata la Bacau, de dragul membrilor de partid, nu raspunde insa nimeni.

10 directori pe lista

Aplicarea Legii functionarilor publici la Bacau ar insemna recunoasterea situatiilor de incompatibilitate in care se afla cel putin zece persoane: Oana Chelaru, directorul Casei de Asigurari de Sanatate, Cornelia Cojocaru, director DSP, Sorin Elisei, inspector-sef la OJPC, Mariana Dumitriu, director la Casa de Pensii, Ioan Barbu, inspector-sef la ITM, Theodor Agachi, director la Directia de

Munca si Solidaritate Sociala, Rodica Padureanu, directoare la Directia Judeteana de Asistenta Sociala, Petru Haineala, director la Finantele Publice, Florin Velisar, director la DSV, Ioan Melinte, directorul Directiei Agricole. Toti sint functionari publici cu functii de conducere si membri ai PSD, incalcind flagrant legea.

O parte din acestia sustin insa, contrar declaratiilor directorului Niculescu din Agentia Nationala a Functionarilor Publici, ca nu ar fi functionari. “Eu nu sint functionar public, ci am statut de personal contractual. Eu nu am primit pina acum nici un aviz de la Agentia Nationala cum ca as fi functionar public”, spune Rodica Padureanu, sefa Directiei de Asistenta Sociala.

Si Oana Chelaru, directoarea Casei de Asigurari de Sanatate, ne-a fluturat pe sub nas un comunicat din partea Casei Nationale, in care se preciza ca ea nu ar fi functionar public, ci personal contractual. Situatiile de incompatibilitate trebuiau constatate si rezolvate de reprezentanti ai Prefecturii Bacau.

Si alti incompatibili

Si alti membri ai PSD se vor afla cit de curind in situatii de incompatibilitate. Potrivit legii, functionarii care doresc sa candideze pentru un post de consilier local sau de parlamentar trebuie sa se suspende din functia publica.

Rodica Padureanu, Oana Chelaru, Cezar Marariu, director adjunct la Finantele Publice, Maria Marin, salariat in Primaria Bacau, se vor afla in situatie de incompatibilitate pentru ca ei candideaza in campania interna a PSD pentru un loc pe listele de deputati si sint si functionari publici. Evident, nici aici nu exista probleme pentru PSD.

Deputatul Viorel Hrebenciuc spune ca, deocamdata, in aceste cazuri nu se poate vorbi despre incompatibilitate. “Ei sint doar candidati la alegerile preliminare din partid, pentru un loc pe lista. Daca vor fi pe liste, atunci vom analiza problema”, ne-a declarat Viorel Hrebenciuc.

Gabriel Vlase sustine ca persoana care va iesi din campania interna pe liste se va suspenda din postul de functionar public. Situatii similare de incompatibilitate au mai existat insa, chiar la alegerile locale din acest an, si nimeni nu s-a inghesuit sa le rezolve.

SUCEAVA: Concediu pentru bugetarii care participa la alegerile din PSD

Angajatii din institutiile de stat din judetul Suceava care candideaza in prealegerile interne din organizatia PSD pentru obtinerea unui loc eligibil pe listele partidului vor trebui sa intre in concediu in perioada campaniei electorale care a inceput simbata, transmite corespondentul Mediafax.

Prefectul de Suceava, Ioan Cusnir, a declarat, ieri, ca le va cere tuturor angajatilor din institutiile descentralizate, dar si celor din prefectura, inscrisi in alegerile preliminare din cadrul PSD in vederea stabilirii listelor de candidati pentru alegerile parlamentare, sa se ocupe de campania electorala in timpul liber. “Cine face campanie electorala o va face in timpul liber.

Cei care participa la campania electorala interna trebuie sa-si ia concediu”, a spus Cusnir, care a apreciat ca astfel vor fi eliminate suspiciunile ca acesti candidati ar putea folosi logistica institutiilor de stat in scopuri personale.

Recomandarea ii vizeaza, printre altii, pe subprefectul judetului, Mihai Grozavu, pe directorul din cadrul prefecturii Paul Petru Lesanu, pe inspectorul scolar general al judetului, Mihai Vitcu, pe seful Directiei Veterinare si Siguranta Alimentelor, Vasile Cimpan, si pe seful Directiei Agricole, Atanasa Nistor.