Comisia independenta de ancheta care a investigat abuzurile comise la inchisoarea Abu Ghraib a ajuns la concluzia ca nu a existat nici un moment o politica oficiala care sa fi dictat comiterea de abuzuri. Principalul deget acuzator este aratat inspre militarii care au condus inchisoarea.

Comisia condusa de fostul ministru al apararii James Schlesinger ajunge la concluzia ca lipsa de coerenta in structura de comanda a permis ca in turele de noapte sa fie comise cu regularitate acte de sadism si ca au fost momente in care inchisoarea Abu Ghraib ajunsese " o casa de animale".

Actele respective n-au fost autorizate de nimeni, o dovada fiind faptul ca in timpul zilei astfel de acte nu se petreceau, din simplul motiv ca alti comandanti erau de serviciu.

Haos, supraaglomerare, lipsa de pregatire

James Schlesinger afirma ca situatia de ansamblu a inchisorii a facut posibile abuzurile:

"In primul rand, la Abu Ghraib domnea haosul. Si asta din mai multe motive. Fostul sef al Autoritatii provizorii a coalitiei, Paul Bremer, a ales inchisoarea ca acolo sa fie tinuti criminalii de drept comun. Personalul era atacat in mod constant. Iar unii politisti irakieni ajunsesera sa le introduca pe furis arme detinutilor".

El mai spune ca inchisoarea era prea mica pentru numarul detinutilor - 8000 - si ca paznicii militari americani nu erau pregatiti corespunzator, pe langa faptul ca erau prea putini.

James Schlesinger adauga ca din cauza fotografiilor a aparut impresia gresita ca detinutii ar fi fost torturati in ce timp erau interogati.

Responsabilitatile 'merg pana la Washington', dar nu e rostit nici un nume

In ce priveste responsabilitatea, James Schlesinger afirma ca aceasta este impartita:

"Responsabilitatea directa revine comandantilor la nivel local, pana la gradul de general de brigada, fiindca nu au supravegheat asa cum trebuie ceea ce se petrecea la Abu Ghraib.

La asta sa adauga responsabilitatea indirecta, la nivelele superioare, care desi stiau foarte bine care erau punctele slabe la inchisoarea Abu Ghraib, nu au luat masurile de rigoare.

Din acest punct de vedere, exista o responsabilitate institutionala si personala care merge pana la Washington", mai spune Schlesinger.

In ce priveste persoana ministrului apararii, Donald Rumsfeld, un alt membru al comisiei, generalul in retragere de aviatie Chuck Horner spune ca acesta nu poate fi socotit vinovat de ceva:

"Desi responsabilitatea sa e asociata cu aceste cu abuzuri, personal nu a facut nimic direct si nici nu ar fi putut face ceva anume", spune el.

In timpul conferintei de presa la care si-au prezentat concluziile, membrii comisiei au spus chiar ca Donald Rumsfeld merita laudat pentru modul cum a abordat ancheta.

James Schlesinger, raspunzand la o intrebare, a spus chiar ca o eventuala demisie a lui Rumsfeld ar fi insemnat o victorie pentru toti dusmanii Americii.

Trebuie amintit ca insusi Rumsfeld a numit comisia, in luna mai.

Concluziile comisiei nu-i vor multumi cu siguranta pe cei ce critica administratia Bush si vor reaprinde controversa legata de abuzurile de la Abu Ghraib. E unul din acele cazuri legate de razboiul din Irak in care toata lumea stia, responsabilitatea exista, dar totusi e difuza, asa ca nimeni nu trebuie sa-si dea demisia.