Adrian Minune, Vali Vijelie si Marian Aliuta au fost audiati

de     Gardianul
Vineri, 27 august 2004, 0:00


Interpretii Vali Vijelie si Adrian Minune s-au prezentat, ieri dimineata, la Parchetul General pentru a fi audiati in dosarul fratilor Nutu si Sile Camataru. Vali Vijelie este acuzat de marturie mincinoasa in legatura cu declaratiile pe care le-a dat anchetatorilor, iar Adrian Minune a fost citat in calitate de martor.

Primul dintre ei a declarat ca a spus procurorilor adevarul, respectiv ca Sile Camataru a fost toata noaptea la nunta: "Am fost acuzat pentru o expresie, dar totul este exagerat. La prima audiere am spus ca Sile Camataru nu a lipsit nici o secunda de la nunta, insa acolo eu nu m-am dus in calitate de paznic, ci de invitat. Nu am stat sa urmaresc fiecare pas al lui Nutu Camataru".

La mijlocul lunii mai, procurorii Parchetului General l-au audiat pe Valentin Rusu, zis Vali Vijelie, ca martor in ancheta privindu-l pe Vasile Balint (Sile Camataru), arestat la data de 3 mai, pentru mai multe talharii, sechestrari de persoane si asociere cu alti indivizi pentru comiterea de infractiuni.

Interpretul a declarat atunci ca Sile Camataru nu avea cum sa comita talharia de care este acuzat, intrucat, in acel moment, a participat la o nunta.

In scurt timp, procurorii au realizat ca declaratiile lui Vali Vijelie nu se confirma si ca alibiul pe care el i l-a furnizat lui Sile Camataru este incorect. Astfel, procurorii au inceput urmarirea penala impotriva lui Vali Vijelie pentru marturie mincinoasa.

La randul lui, Adrian Minune a parasit sediul Parchetului General dupa o ora de audieri. El a spus ca atmosfera a fost sobra si ca a venit la audieri pentru ca asa i-a cerut patria. In stilul lui caracteristic, Adrian Minune a spus ca prefera sa cante decat sa-si dea cu parerea in legatura cu invinuirile ce li se aduc fratilor Camataru.

Fara sa stea prea mult pe ganduri, manelistul a intonat cateva versuri dintr-o melodie: "Ce miracol, ce minune ca v-am intalnit pe dumneavoastra". El a spus: "Imi voi da si sangele pentru Patrie. De cate ori voi fi chemat la datorie, voi veni negresit". Minune nu a ratat momentul de a-si face reclama viitorului album, desi intrebarile ziaristilor nu asteptau un astfel de raspuns.

Tot in cadrul aceluiasi dosar a fost audiat Alexandru Barbu, zis Pelicanu. El a venit la Parchet aproximativ in acelasi timp cu Adrian Minune si a raspuns intrebarilor procurorilor. Pelicanu este a doua persoana impotriva careia s-a inceput urmarirea penala sub acuzatia de marturie mincinoasa.

Potrivit Parchetului Instantei Supreme, Barbu a dat mai multe declaratii mincinoase in care ar fi spus ca Sile Camataru a fost la nunta lui.


Aliuta: Voi evita astfel de petreceri

Totodata, fotbalistul rapidist Marian Aliuta a venit, ieri, la Parchet citat in calitate de martor in dosarul in care Sile Camataru este acuzat ca l-a talharit pe Shaul Peleg, om de afaceri israelian, in toamna anului trecut. Fotbalistul a fost insotit de avocatul sau.

El a fost convocat de procurori pentru prima data, pentru a da detalii despre prezenta lui Sile Camataru la nunta lui Alexandru Barbu, in noaptea de 7 spre 8 septembrie, atunci cand a avut loc talharia. Aliuta a declarat ca a fost la nunta pentru ca Barbu ii este prieten.

El a mentionat ca a stat la petrecere in jur de trei ore, interval in care i-a vazut acolo pe fratii Camataru pe care ii stie din cartier, fiind vecini. Aliuta a mai spus ca va evita sa mai mearga la astfel de petreceri.


Talharia din timpul nuntii

Talharia de care este acuzat grupul condus de Sile Camataru a avut loc in apropiere de Piata Romana, iar Restaurantul Calipso, unde a fost nunta, este in Complexul studentesc Agronomie.

In noaptea de 7 spre 8 septembrie 2003, Sile Camataru, impreuna cu Silviu Dudita, zis Fluturica, Florin Grigore, zis Bulgaru, Ion Lungu, Adrian Panduru, Laurentiu Roman, zis Relu si Irina Elena Cerga, l-au jefuit pe Shaul Peleg de bunurile pe care le avea asupra lui, mai precis bijuterii, ceasul de la mana, medicamente, 13.

000 de dolari, 20 de milioane de lei si o geanta de piele de culoare maro cu ustensile speciale pentru determinarea calitatii pietrelor pretioase. Sile Camataru si "locotenentii" sai au sustinut atunci ca sunt lucratori de Politie si au abuzat de israelian pentru a-l determina sa-i insoteasca.


Caseta video a nuntii, proba in mai multe anchete penale

Inregistrarea video a nuntii din 7 spre 8 septembrie 2003 a fost depusa ca proba in dosarul penal 109/P/2004, al fratilor Nutu si Sile Camataru. Caseta ar fi trebuit sa fie o proba in aparare, dar ea a devenit un element important al acuzarii, in mai multe dosare penale. In primul rand, pe videocaseta a fost recunoscut Alberto Ranaldi.

Barbatul, membru al temutei Camorra, a fost asasinat la Bucuresti, executia fiind una mafiota: un singur foc de arma tras in ceafa. Procurorii si politistii care au acest dosar verifica inregistrarea pentru a afla mai multe despre anturajul barbatului ucis.

Aceeasi caseta a devenit proba in dosarul lui Ion Clamparu, pentru ca barbatul care s-a impus in retelele mafiote din Spania apare printre nuntasi. Mai mult, prin intermediul lautarilor, el a avut un schimb de dedicatii chiar cu nasul de la nunta, Nutu Camataru. Ion Clamparu a stat la loc de cinste, alaturi de sora lui Nutu si Sile, Angela Stoica, si de concubinul acesteia, Costel Urzica.

Ultimul a fost arestat, iar Angela este data in urmarire generala sub acuzatia de proxenetism si trafic de persoane, procurorii considerand ca, in perioada 2002–2004, acestia au cumparat si lipsit de libertate mai multe fete, dintre care unele minore, si le-au obligat sa practice prostitutia.















2069 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă