Banca Nationala reduce din nou dobanda de interventie

de Raluca Barbuneanu     Adevarul
Luni, 30 august 2004, 0:00


Consiliul de administratie al BNR a decis saptamana trecuta o noua scadere a dobanzii de interventie, cu 0,5 la suta, se arata intr-un comunicat al Bancii Centrale. Este vorba de a patra reducere a acestui indicator in ultimele trei luni. Astfel, dobanda de interventie a ajuns la 18,75 la suta, in scadere cu 2,5 puncte procentuale fata de luna iunie.

Recenta decizie a BNR este oarecum surprinzatoare, venind intr-un moment in care inflatia a crescut in iulie peste nivelul anticipat, ca si deficitul de cont curent pe primele sase luni. Oficialii Bancii Centrale sustin ca recenta decizie de reducere a dobanzii de interventie este un mesaj de incredere in economia romaneasca.

"Suntem increzatori ca procesul de dezinflatie este in cursul anticipat. Chiar daca in randul analistilor au aparut indoieli cu privire la atingerea tintei de inflatie pe acest an, in cadrul BNR nu exista aceste indoieli. Nici in ce priveste conturile externe nu consideram ca se poate vorbi de un deficit alarmant, chiar daca cifrele sunt mari", ne-a declarat Adrian Vasilescu, consilier BNR.

Aceasta incredere nu se simte insa si la nivelul sistemului bancar. Daca, anul trecut, o modificare a dobanzii de interventie a BNR se vedea in maximum o luna in cresterea sau scaderea dobanzilor practicate de banci, anul acesta, modificarile se lasa asteptate. Bancherii justifica aceasta evolutie in mod diferit.

"Poate ca ar fi mai bine sa stim unde se vrea sa ajunga dobanzile si care este orizontul de timp. Bancile nu-si pot modifica zilnic dobanzile. Cred ca si pasii de 0,5 la suta - 0,75 la suta cu care este redusa dobanda de interventie sunt destul de mici. De aceea, astfel de masuri nu-si gasesc ecoul dorit", explica Radu Gratian Ghetea, presedintele Asociatiei Romane a Bancilor.

Alti bancheri spun ca se asteptau la aceasta noua reducere. Dar nici acestia nu se grabesc sa reduca dobanzile la depozite si la credite. "Trendul este clar. Cred ca astfel de scaderi vor avea loc la 2-3 saptamani, pentru ca dobanda de interventie sa ajunga pana in noiembrie la 16 la suta. In ce priveste dobanzile practicate de banci, BRD a operat deja o reducere a acestora cu 0,5-0,75 la suta.

Vom analiza situatia interna a bancii pentru a decide daca astfel de reduceri sunt oportune in viitor", spune Bogdan Baltazar, presedintele CA al BRD SocGen. Si Rasvan Radu, vicepresedintele Raiffeisen Bank, se asteapta la noi reduceri ale dobanzii de interventie.

"Astfel de corectii vor fi facute si in viitor, pentru ca dobanda nominala este prea mare fata de rata prognozata a inflatiei", spune Rasvan Radu. In ce priveste dobanzile practicate de banci, vicepresedintele Raiffeisen Bank se asteapta la reduceri chiar in urmatoarele saptamani. "Deja s-a acumulat o scadere mare a dobanzii de interventie, fara ca bancile sa faca o aliniere.

Prevad o reducere a dobanzilor in urmatoarele saptamani, pentru ca pana acum modificarile operate de banci n-au fost semnificative", a precizat Rasvan Radu















59 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă