Necazurile producatorilor de grau nu sunt cu nimic mai mici anul acesta, considerat al celei mai mari recolte din istoria tarii, decat anul trecut, cand s-a consemnat dimpotriva aproape cea mai slaba recolta. Anul trecut conditiile meteo le-au adus randamente la hectar doar de supravietuire, anul acesta ploile la timp si abundente i-au ajutat cum nici nu sperau.
Dar necazurile raman cat roata carului si sunt mai frustrante, pentru ca nu vin de la Dumnezeu. Necazul principal este acelasi: producatorii, indeosebi cei mici, nu ajung, prin valorificarea recoltei, macar sa-si recupereze cheltuielile facute. Doar motivele sunt diferite.
Anul trecut era din cauza recoltei execrabile, anul acesta este din cauza recoltei prea mari, care, dupa ce cu atatea greutati a putut abia sa fie stransa, nu are acum unde sa fie depozitata ca lumea, fiind in bataia de joc a intermediarilor prin preturile derizorii de achizitie oferite de acestia.
Oricum, s-a demonstrat inca o data, daca mai era nevoie, ca nu conditiile meteo constituie principala problema, acestea, daca sunt favorabile, putand crea producatorilor dificultati inca si mai mari decat conditiile meteo nefavorabile. Necazurile producatorilor de grau si in general de cereale au cauze economice si institutionale.
Fundalul il reprezinta eficienta redusa a majoritatii acestora, generata de faramitarea exploatatiilor agricole, de folosirea unei forte de munca foarte numeroase si extrem de slab utilata cu inzestrari industriale.
Cu o alta utilare, dependenta de conditiile meteo ar fi mult mai redusa si recoltele n-ar mai avea de la an la an, in functiile de capriciile vremii, oscilatiile de amplitudini incredibile (de la simplu la dublu), pe care le au si care obiectiv creeaza dezechilibre si probleme.
Un rol coplesitor in necazurile agricultorilor il joaca oprimarea dramatica a agriculturii de catre o industrie la randul ei neeficienta. Netinandu-se pe picioarele proprii, industria romaneasca nu numai ca nu are de dat agriculturii, ci si chiar pretinde mereu si mereu agriculturii prin preturile nerezonabile practicate.
Toate inzestrarile industriale pentru agricultura (ingrasaminte, substante contra daunatorilor, echipamente agricole, echipamente de irigatii, servicii de lucrari agricole) sunt deosebit de scumpe, aproape prohibitive.
Pentru agricultorii mici sunt complet inaccesibile, in timp ce numai aceste inzestrari industriale pot creste eficienta agriculturii si pot stabiliza productia, reducand amplitudinea dezechilibratoare a oscilatiilor de la an la an ale recoltelor.
Conexa atat slabei productivitati din agricultura, cat si oprimarii acesteia de catre industrie este problema cantonarii aproape exclusive pe grau si porumb a culturilor taranesti de camp.
Culturile de grau si porumb, pe de o parte, sunt esentiale pentru consumul propriu (fapt crucial in conditiile relatiilor slabe cu piata), iar, pe de alta parte, sunt putin pretentioase la intretinere (fapt fundamental in lipsa resurselor financiare). De fapt, micii producatori accepta din start randamente slabe, dar care sunt de supravietuire si care pot fi obtinute fara inzestrari industriale.
La un asemenea tip de productie de supravietuire, recoltele mai bune mai mult creeaza probleme decat rezolva.
Necazurile agricultorilor provin nemijlocit si din absenta unui sistem eficient de contractare, achizitie, colectare, depozitare si desfacere. Acesta nici pana acum nu opereaza si nimeni dintre cei care ar avea forta economica si financiara necesara sa-l puna pe picioare nu are de fapt nici un interes in acest sens.
Pentru acestia este mult mai profitabila dezordinea in domeniu, in care legea o fac chiar ei ca detinatori ai catorva parghii. Si o fac pe seama celor multi si neajutorati. In Romania de azi, o recolta buna, venita de la Dumnezeu, ajunge din pacate ca o manusa la indemana mafiilor satelor spre a-si bate joc de truditorii satelor.
