Copiii din Transnistria: «Suntem ca aceia din Osetia, dar ne-au uitat toti»

de Camelia Muntean     Gardianul
Miercuri, 8 septembrie 2004, 0:00


Dupa o perioada de relativa acalmie, situatia scolilor romanesti din Transnistria revine in centrul atentiei prin tensionarea ei. In timp ce existenta scolilor romanesti din zona separatista este inca sub semnul intrebarii, autoritatile de la Tiraspol au pornit o noua ofensiva, care tensioneaza si mai mult situatia.

Scolile romanesti din Transnistria, care au fost "inregistrate la oficiile ministerului educatiei" si-au inceput, practic, anul de studii luni, 6 septembrie, deoarece in autoproclamata republica nistreana s-au desfasurat actiuni de marcare a aniversarii "independentei" regiunii.


Parintii si copiii isi apara scolile

Potrivit directorului Liceului teoretic "Alexandru cel Bun" din Tighina, Maria Roibu, parintii elevilor "continua sa apere liceul de separatisti, prin aflarea lor nonstop in cladire inca de la 15 iulie". "Nu vom parasi cladirea pana cand nu vom obtine inregistrarea de care avem nevoie, pentru a nu urma soarta liceelor din Tiraspol si Rabnita", a declarat Roibu.

Directorul scolii-internat din Tighina, Maria Ungureanu, a declarat la randul sau ca "totul pare a fi in ordine". "Ne creeaza incomoditati doar lipsa apei, pentru ca la energie electrica ne-am conectat clandestin", a subliniat Ungureanu.

La randul sau, directorul Liceului "Stefan cel Mare" din Grigoriopol, refugiat in satul Dorotcaia, raionul Dubasari, Eleonora Cercavschi, a declarat ca "anul scolar a inceput fara obstacole din partea separatistilor, dar situatia ramane foarte tensionata, fiindca sunt facute in continuare presiuni asupra parintilor, acestia fiind amenintati cu pierderea locului de munca in cazul in care nu-si

vor inscrie copiii la alte scoli".


Decisi sa vina la Chisinau

In acelasi timp liceele "Lucian Blaga" din Tiraspol si "Evrica" din Rabnita raman inchise, iar copiii sunt in vacanta pana la 13 septembrie.

Directorul Liceului teoretic "Lucian Blaga" din Tiraspol, Ion Iovcev, a declarat ca "situatia este critica". "In timp ce toata lumea este alaturi de copiii si parintii din Osetia de Nord, noi, care suntem aproape in aceeasi situatie, suntem uitati de toti. "Cerem conducerii de la Chisinau sa intreprinda tot ce este necesar pentru ca la 13 septembrie copiii sa poata veni la scoala.

In caz contrar, vom veni impreuna cu parintii si elevii la Chisinau si vom protesta in Piata Marii Adunari Nationale. Imi pare foarte rau ca nu ne acorda atentie si timp de emisie posturile nationale de radio si TV.

Dupa cum se deruleaza evenimentele am foarte putina nadejde ca problema va fi rezolvata pana la sfarsitul acestei saptamani si atunci vom fi nevoiti sa venim cu totii la Chisinau sa cerem ajutor", a conchis Iovcev.

"Nu vom parasi cladirea pana cand nu vom obtine inregistrarea de care avem nevoie."


Condamnat pentru o vina imaginara

Cameramanul postului national de televiziune "Moldova 1", Dinu Mija, retinut luni de militieni transnistreni la Tighina a fost deja condamnat de o judecatorie transnistreana la 15 zile de detentie, a declarat reprezentantul Moldovei in Comisia Unificata de Control (CUC), Ion Leahu.

Potrivit lui, instanta judecatoreasca transnistreana l-a acuzat pe cameraman ca ar fi opus rezistenta si i-ar fi cauzat leziuni corporale unui militian, dar si ca s-ar fi aflat ilegal pe teritoriul Transnistriei. Mija a fost retinut cand a incercat sa filmeze luarea cu asalt de catre fortele de ordine transnistrene a nodului de cale ferata din Tighina.

"Acuzatia invocata de instanta transnistreana nu are nici un temei. Cameramanul a incercat sa se apere cand mai multi militieni transnistreni l-au agresat pentru a-i lua camera. In prezent, nu cunoastem in ce conditii si in ce stare se afla Mija", a precizat Leahu.

Reporterul de la "Moldova 1", Ludmila Munteanu, care se afla impreuna cu Mija in momentul in care acesta a fost retinut, a povestit ca, dupa ce ea si cameramanul au ajuns pe teritoriul Transnistriei, patru politisti moldoveni i-au insotit pana la gara centrala din Tighina pentru a lua imagini.

"Cand am ajuns la destinatie, pe neasteptate, s-au apropiat de noi cativa militieni care ne-au cerut sa prezentam acreditari ce ar permite activitatea ziaristilor pe teritoriul Transnistriei. In scurt timp ne-au inconjurat inca 15 militieni care au inceput sa ne imbranceasca. La insistentele unui politist moldovean, m-am retras din preajma militienilor.

Intre timp, cativa dintre ei i-au sucit mainile lui Dinu, iar camera a cazut.

Militienii l-au silit pe Dinu sa urce intr-o masina si l-au luat cu ei", a spus Munteanu.


Negocieri, momentan, inutile

Referindu-se la situatia din Transnistria, seful misiunii OSCE la Chisinau, ambasadorul William Hill, a afirmat ca pentru gasirea unei solutii a crizei transnistrene este nevoie sa se continue negocierile.

In replica, ministrul basarabean al reintegrarii, Vasile Sova, a explicat pozitia guvernului de la Chisinau in aceasta chestiune, afirmand ca reluarea negocierilor in problema transnistreana este, momentan, inutila, in conditiile in care nu duc la stabilizarea situatiei din regiune.

"Sa vorbesti astazi despre reluarea negocierilor in format pentagonal inseamna sa nu observi nimic din ceea ce se intampla in regiune. Poti sa te pronunti pentru reluarea negocierilor, dar ele nu pot avea loc in conditiile in care situatia este atat de tensionata si nu se intreprind masuri concrete pentru dezamorsarea ei", a subliniat oficialul basarabean.

El a adaugat ca, inainte de a relua negocierile privind solutionarea politica a conflictului, trebuie organizata o conferinta internationala privind definitivarea si semnarea Pactului de stabilitate si securitate pentru Moldova.

Acest document, in opinia lui Sova, va crea premisele necesare pentru solutionarea politica a conflictului transnistrean. El nu a mentionat insa cand ar putea avea loc aceasta conferinta.


















40 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri