Banca de Export - Import a Romaniei EXIMBANK continua reducerea dobanzilor pentru creditele de export in lei cu scadenta mai mica de doi ani si in luna septembrie. Astfel, in aceasta luna, rata dobanzii de baza pentru creditele de export acordate in lei cu scadenta mai mica de doi ani este de 17, 06% fata de 17,88% in luna august.

Pentru creditele de export acordate in moneda nationala cu scadenta mai mare de doi ani, rata dobanzii de baza a ramas la nivelul lunii august - 15,90%. Toate aceste dobanzi beneficiaza de bonificatii in proportie de 50–60%.

De asemenea, a fost redusa si rata dobanzii de baza pentru creditele de investitii in capacitati de productie pentru export acordate in lei cu scadenta mai mica de doi ani, care este in aceasta luna de 18,06%, fata de 18,88% in luna anterioara. Pentru creditele de investitii cu scadenta peste doi ani, rata dobanzii de baza este de 17,90%, la aceeasi valoare ca si in luna august.

Pentru creditele de export, importuri de completare si finantari pe baza de creante comerciale acordate in USD, rata dobanzii de baza este de 3,53%, iar pentru credite de investitii in capacitati de productie pentru export acordate tot in aceasta valuta este de 4,03%. In cazul tuturor creditelor acordate in moneda americana, s-a pastrat nivelul ratei dobanzii din luna august.