Doua milioane de euro pentru bunele maniere ale parlamentarilor

de Lucian Gheorghiu     Cotidianul
Joi, 9 septembrie 2004, 0:00


Deputatii din viitoarea legislatura vor invata balet si bune maniere a la française, si asta pe bani PHARE.

In aceasta dimineata, la Palatul Parlamentului, are loc lansarea proiectului de infratire institutionala „Intarirea capacitatii administrative a Parlamentului Romaniei“, proiect desfasurat sub egida Delegatiei Comisiei Europene in Romania, Camerei Deputatilor si Adunarii Nationale a Frantei.
Proiectul este finantat de Uniunea Europeana, costurile ridicandu-se la doua milioane de euro. Proiectul prevede, in eventualitatea intrarii in UE, aducerea Parlamentului si a parlamentarilor la un nivel corespunzator, prin formarea deputatilor nou-alesi, schimbarea procedurilor parlamentare, elaborarea unui cod de conduita a deputatilor si formarea unui personal auxiliar la standarde europene.
De „scolirea“ deputatilor romani se vor ocupa experti si consilieri din cadrul Adunarii Nationale a Frantei, tehnicienii francezi castigand acest drept in urma unui „concurs“ cu experti si consilieri din alte parlamente ale unor state din UE.

Practic, Camera Deputatilor nu va primi nici un euro din cele doua milioane, suma fiind directionata pentru deplasarea, sejurul si materialele cu care vor veni tehnicienii francezi in Romania.
Partea cea mai delicata a proiectului - este de urmarit reactia deputatilor - este cea a codului de conduita a parlamentarilor, durata fiind de 18 luni. Principalul punct aici il constituie redactarea unui cod de conduita si a unui ghid practic destinat parlamentarilor si serviciilor Camerei Deputatilor.

Parlamentarii vor fi invatati cum sa se comporte in anumite situatii, cum sa vorbeasca, sa scrie, iar ghidul practic il vor avea la purtator, pentru a-l consulta ori de cate ori se afla in dificultate in materie de bune maniere europene.
Daca bunele maniere reprezinta un aspect delicat, unul si mai delicat va fi atins cand expertii francezi vor incepe sa lucreze la imbunatatirea mecanismelor de consultare si de participare a societatii civile la activitatea comisiilor Camerei Deputatilor.

Acest capitol, care are stransa legatura cu integrarea in UE, este posibil sa genereze unele probleme, deoarece Regulamentul Camerei Deputatilor este restrictiv in ceea ce priveste participarea tertilor (societate civila, chiar si presa) la sedintele comisiilor permanente.

De obicei, din principiu, sedintele comisiilor sunt considerate ca nefiind publice, la unele dintre acestea prezenta sau absenta presei de la lucrari fiind supusa la vot la inceputul fiecarei sedinte. Nu este exclus ca expertii francezi sa forteze modificarea regulamentului, lucru pe care protestele presei autohtone nu l-au reusit.
„Scolarizarea“ deputatilor nou-alesi va dura sase luni si va consta in „evaluarea practicilor existente“, a implementarii si evaluarii procedurilor de informare a acestora etc. In ceea ce priveste „procedurile parlamentare“, durata „scolarizarii“ va fi de doi ani.
Scopul acestei sectiuni il constituie dotarea Camerei Deputatilor cu proceduri de evaluare „a posteriori“ a legilor adoptate. Actiunile vor fi realizate prin diverse seminarii unde, vor fi prezentate, printre altele, legile si practicile franceze si europene in materie de evaluare a legislatiei.



















62 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi