Falsul populism al lui Nastase nu prinde nici la minerii din Valea Jiului

de     HotNews.ro
Joi, 9 septembrie 2004, 0:00


pensionarii deveni

Premierul Adrian Nastase i-a "lovit" pe hunedoreni cu o vizita fulger. Asadar, campanie electorala pe cat de populista posibil, deoarece periplul hunedorean al lui Nastase s-a derulat linistit, intr-un microbuz simplu, fara sirene, fara alai sau masini de politie. Ce nu face omul pentru o schimbare de imagine?

Raspunsul e simplu: face aproape orice. Ca nu-i iese de fiecare data, asta e alta poveste. In cazul lui Nastase e de remarcat macar chinul de a parea altfel decat il stie lumea: arogant, distant, rece si chiar dispretuitor.

Si uite asa, cum un look nou si cu o atitudine voit "imblanzita",

Adrian Nastase si-a inceput vizita surpriza in Valea JIului, zona vesnic problematica, dar mereu buna pentru niste voturi in plus. Intr-adevar, premierul a mancat la o cantina alaturi de ortaci, insa cine a reusit sa stea langa el a prins cateva replici care tradau "bunele" obiceiuri si aere imposibil de schimbat.

Un miner a indraznit sa-i spuna cateva dintre problemele meseriei. "Sa cresti mare", i-a raspuns "dulce" la salut primul ministru. "Ce, ba, tu n-ai lider de sindicat? De ce-mi spui mie?"

In rest insa, toate bune si frumoase....Cineva lucreaza de zor la schimbarea imaginii premierului. Tinta suprema fiind una mareata: Palatul Cotroceni. Concluzia celor care au fost alaturi de Nastase au inteles in schimb ca mai e mult de munca. ...

Intre Petrosani si Deva, drumul e in lucru. Bulina rosie pentru premier: a oprit la toate semnalele drumarilor, n-a depasit viteza si nici n-a facut caz de functia sa. Dar cu o floare...

Ajuns la Deva, locul minerilor a fost luat de pensionari. Pentru ca vizita a fost "un fulger surpriza", oamenii habar n-aveau si au fost luati cu japca din fata Casei de Cultura, acolo unde se aduna dupa-amiaza, batranii sa joace sah, iar femeile sa isi scoata nepotii la aer.

Adunati cu totii intr-o sala a Casei de Cultura, intrebarile si dilemele batranilor au inceput la un moment dat sa-l irite pe Nastase, dar si pe garzile sale de corp. Batranii vorbeau de pensii insuficiente, premierul le povestea despre recorelari, despre paleative si despre cerinte comunitare. Lucruri pe care oamenii nu le intelegeau. Cui ii mai pasa insa?...

Vizita s-a incheiat intr-un mod televizat, la 2 posturi TV din Deva. Vizita a fost un imbold pentru ceilalti pesedisti, sa plece si ei sa bata judetele pe jos, sa auda pe viu problemele oamenilor, sa ia contact cu dorintele si nemultumirile lor.

Vizita a fost un succes. Asa zic toti cei din delegatia care l-a insotit pe Nastase in Judetul Hunedoara. Dornici sa prinda o declaratie de presa, jurnalistii nu au mai avut din pacate timp sa auda ce au spus minerii din Vale sau pensionarii din Deva despre succesul acestei vizite.

In urma ei, se numara sau nu voturi din Hunedoara?

Realitatea TV Deva, Andrada Velciov















25 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri