Un pachet de actiuni ale companiei Oltchim Ramnicu Valcea a fost obtinut in mod ilegal, pe baza unor informatii confidentiale, de sotia unui functionar public cu functie de conducere in Agentia de Valorificare a Activelor Statului (AVAS). Parchetul National Anticoruptie a declansat o ancheta penala in acest caz.

Operatiunea a fost constatata initial de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM), care a trimis dosarele la institutiile de control ale statului, ne-a declarat presedintele CNVM, Gabriela Anghelache.

PNA a anuntat, ieri, ca a declansat urmarirea penala a sefului Directiei Portofoliu Actionariat din AVAS, Victor Apostol, acuzat ca i-a dezvaluit sotiei sale, Daniela Apostol, informatii confidentiale legate de valoarea actiunilor Oltchim.

Astfel, in 31 martie 2003, societatea Oltchim a inaintat o serie de acte la APAPS (actuala AVAS), Bursa de Valori Mobiliare Bucuresti si la Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare, impreuna cu o nota de fundamentare in care se arata intentia companiei de a-si majora capitalul social, prin cumparare de actiuni, dar dupa data de 24 aprilie 2003, cand Adunarea Generala a Actionarilor urma sa adopte

o hotarare in acest sens.

Unul dintre cei care au avut acces la aceasta informatie a fost Victor Apostol. Acesta este acuzat ca, in ziua respectiva, i-a telefonat sotiei sale, Daniela Apostol, angajata ca inginer la Regia Autonoma Monitorul Oficial, si i-a destainuit datele primite de la conducerea Oltchim.

A doua zi, pe 1 aprilie, Daniela Apostol a cumparat 90% din titlurile tranzactionate de Oltchim SA la Bursa de Valori Bucuresti in ziua respectiva. In aceeasi zi, pretul actiunilor Oltchim a inregistrat o crestere cu 15%.

Potrivit estimarilor PNA, cei doi au castigat prin aceste speculatii bursiere aproximativ 430 de milioane de lei.

Sotii Apostol sunt invinuiti de PNA ca au incalcat Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, care prevede ca „folosirea, in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii, in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori

alte foloase necuvenite”**. Daca acuzatiile se confirma, Victor si Daniela Apostol risca o pedeapsa intre unu si cinci ani de inchisoare. Amandoi sunt, in prezent, sub interdictia de a parasi Romania pana la finalizarea anchetei.

AVAS arata, intr-un comunicat, ca nu a fost informata despre declansarea urmaririi penale si considera ca angajatul sau ar trebui sa beneficieze de prezumtia de nevinovatie.

Anchetarea unui caz de cumparare de actiuni pe baza unor informatii confidentiale reprezinta o premiera pe piata romaneasca de capital. Este de notat ca operatiunea s-a realizat „in familie“ si, daca acuzatiile s-ar dovedi reale, aceasta pare mai degraba o „lovitura“ de amator.

In cazul in care cumparatorul ar fi fost o firma off-shore, cazul nu ar fi fost probabil descoperit niciodata. Apare, astfel, intrebarea care au fost modelele pe care a incercat sa le imite directorul din AVAS.