Sansele Romaniei de a recupera banii de la Saddam sunt in scadere

Firmele romanesti se tem sa investeasca in Irak

de Cristian Matache     Cotidianul
Vineri, 10 septembrie 2004, 0:00


Prezenta firmelor romanesti pe piata irakiana este nesemnificativa, data fiind situatia existenta in aceasta tara dupa caderea regimului Saddam Hussein, a declarat, ieri, ambasadorul roman in Irak, Mihai Stuparu.

„Am remarcat, si nu in putine ocazii, o reticenta, pana la un punct justificata, de a fi prezent pe piata irakiana la momentul actual, a spus acesta referind-se la firmele romanesti. Stuparu a afirmat ca, tinand cont de lipsa sistemului vamal in Irak, e greu de stabilit o evidenta a schimburilor comerciale intre cele doua tari.

„Stiu ca exista cateva exporturi, in special de materiale de constructii, insa e dificil sa se dea o valoare a acestora.

Deocamdata, schimburile comerciale nu sunt foarte semnificative, avand in vedere ca si proiectele mari care se pot demara in domeniile de interes major - industria petrolului, electricitate, apa, industria prelucratoare, constructii - inca nu sunt initiate“, a mai declarat Stuparu.

Cu prilejul Forumului de afaceri romano-irakian, s-au dat, totusi, cateva cifre, dar acestea se refereau la perioada cand la putere se afla Saddam Hussein.

Secretarul de stat in Ministerul Economiei si Comertului din Romania, Georgeta Molosoga, a declarat ca, in 2001, nivelul schimburilor comerciale a fost de 65 milioane de dolari, iar, in 2003 (in lunile cand Saddam Hussein inca era seful statului irakian), schimburile au fost de 12 milioane de dolari.
Adjunctul ministrului Economiei din Irak, Akeel A. Abdul Ridha, a vorbit, in cadrul forumului, despre un program sustinut de Guvernul irakian ce prevede construirea de 35 de complexe de apartamente, pentru care au fost depuse doar sapte proiecte, fara ca vreunul sa fie romanesc.

Explicand absenta romaneasca, ambasadorul Stuparu a spus ca, datorita infrastructurii de comunicatii care exista in Irak, este foarte greu, daca nu chiar imposibil, sa se tina legatura cu toti operatorii din tara. „Legatura o tinem cu MEC, care trimite mai departe toate oportunitatile ce se ivesc acolo“, a precizat acesta.
O problema destul de serioasa pentru firmele care doresc sa se implice pe piata irakiana o reprezinta sistemul bancar in Irak, care nu permite transferuri substantiale de bani peste hotare. Ca atare, firmele straine prezente pe aceasta piata intampina serioase piedici in a-si repatria profiturile.

Potrivit ambasadorului roman la Bagdad, relatiile comerciale romano-irakiene nu implica nici un acord al SUA. In privinta fondurilor pe care le pun la dispozitie SUA, sunt preferate firme ce provin din tarile care au facut parte din coalitie, a afirmat acesta.

In acest fel, in Irak, sunt prezente cateva societati romanesti: BIDEPA, IMAS, o intreprindere din Sibiu care produce banci pentru scoli si Rompetrol.


















37 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri