Ultima criza din Transnistria pare sa fi trecut. Problemele au aparut la jumatatea lui iulie, cand autoritatile separatiste au pornit o campanie de inchidere fortata a celor opt scoli cu grafie latina din raioanele de est ale Moldovei.

Autoritatile romane au criticat abuzul Tiraspolului in termeni fara echivoc, dar si destul de adecvati, mi s-a parut. In final se pare ca lucrurile au intrat cat de cat in normal, mai ales ca urmare a interventiilor OSCE; reuniunea speciala a Consiliului permanent al Organizatiei a condamnat actiunile „iresponsabile si provocatoare“ ale autoritatilor de la Tiraspol.

Ne obisnuisem de mai mult timp ca in cazuri de acest gen reactia Guvernului sa fie ea insasi una cu probleme.

De data aceasta tot ce li s-ar mai putea reprosa d-lor Iliescu si Nastase tine exclusiv de ceea ce puteau sa faca si nu au facut, in toti anii in care au detinut pozitii-cheie in stat, pentru ca Romania sa joace rolul care i se cuvenea in prezervarea intereselor romanilor din afara granitelor.

Din pacate, insa, o buna parte a presei, dar nu numai ea, a tinut sa suplineasca, parca, greselile pe care de data aceasta Guvernul nu le-a facut. Unul sau doua posturi de televiziune si cateva ziare au fost campionii unei rusofobii furibunde. Daca declaratia de razboi in contra Moscovei ar fi depins numai de asta, atunci nimic n-ar mai fi putut-o impiedica.

Dar nici Opozitia n-a stat degeaba. Incapabili sa propuna o singura idee pentru situatia creata, liberalii l-au criticat pe primul ministru Nastase pentru ca... vizita pe care tocmai o facuse la Moscova s-ar fi dovedit inutila, de vreme ce la numai o zi sau doua dupa ea s-a declansat criza transnistreana.

O interventie a vicepresedintelui Tariceanu avea sa condamne „atitudinea inflexibila a Kremlinului“. La taranisti, si mai rau. Un comunicat care sta de cateva saptamani pe pagina electronica a partidului ii denunta in modul cel mai direct si viguros pe rusi.

Un caz aparte mi s-a parut al d-nei Zoe Petre. Vicepresedinta de partid si analist politic independent, d-sa scria, putin timp dupa vizita la Moscova a d-lui Nastase: „Ori dl.

Nastase a dat asigurari explicite de fidelitate Rusiei, ori a lasat loc pentru o atare interpretare, fapt e ca vizita d-sale la Moscova coincide cu o escaladare a crizei transnistrene pe care Rusia nu se osteneste sa o calmeze - daca nu cumva a provocat-o deliberat“. Pusa si ea pe demascarea rusilor, fosta consiliera principala a presedintelui Constantinescu devine debordanta.

Rusii sunt vinovati nu doar de ceea ce stim (si chiar si de ceea ce nu stim), dar si de – atentie marita! – evenimentele de la Targu Mures din martie 1990. Pe ce se bazeaza d-na Petre cand scrie asa ceva nu-i deloc clar.

Mai ales ca noi credeam, si o sa continuam inca sa credem, ca mai plauzibil este ca Targu Mures a fost o diversiune a Securitatii, care a urmarit sa reintre in legalitate dupa sperietura din decembrie 1989. Pentru cine a uitat, trebuie amintit ca incidentele de la Targu Mures au avut loc in zilele de 19 si 20 martie, iar Securitatea a fost reinfiintata, ca SRI, la 26 martie (Decretul nr. 181).

Ne amintim ca teza d-nei Petre, foarte draga altminteri si primului dintre directorii SRI, Virgil Magureanu, a fost sustinuta cu aproape doi ani in urma si de d-l Emil Hurezeanu. Ce coincidente! Dar, sa nu uit, d-l Hurezeanu, ca si Ceausescu, sustine ca inclusiv la Timisoara a fost mana KGB.

Cu alte cuvinte, am visat noi, sau ni s-a parut numai, ca eroii si asasinii de acolo au fost deopotriva romani.

Sigur ca stiu si eu ca din relatiile istorice cu Rusia noi, romanii, n-am ramas doar cu amintiri placute. Dar poate astazi rusofobia sa rezolve lucrurile?

Ca veni vorba de d-na Petre, publicistica sa politica pare sa fi capatat in ultima vreme niste tentatii narcisiste irepresibile. Preocupata obsesiv de daltuirea in istorie a „succeselor Administratiei Constantinescu“, d-na Petre pluseaza nu o data la limita rezonabilului.

Un ultim exemplu: d-sa trece in contul amintitelor succese inabusirea „mineriadei“ din 1999, mineriada care, pe langa ca a urmarit, vezi bine, „rasturnarea Administratiei Constantinescu“, s-a produs... in zilele in care Rusia punea la cale alipirea Romaniei la spatiul ex-sovietic prin aderarea la CSI.

P.S. Ma uit si nu mai inteleg chiar nimic. Dupa atacul terorist din SUA, de acum exact trei ani, practic toti comentatorii si analistii nostri importanti au facut, firesc, zeci de emisiuni la televizor si au scris zeci de editoriale oripilate si pline de compasiune. Cati au facut-o dupa macelul terorist de la scoala cecena din Beslan (in jur de 400 de morti, cei mai multi copii)? Nici unul.