Forumul UEFA

Dinamo si Steaua, la aceeasi masa

de     Romania Libera
Luni, 13 septembrie 2004, 0:00


Presedintele executiv al FC Steaua, Mihai Stoica, a declarat, la sosirea de la Nyon, unde a participat la forumul conducatorilor de cluburi organizat de UEFA, ca a discutat cu administratorul delegat al gruparii Dinamo, Cornel Dinu, dar ca nu stie daca "s-a ingropat securea". "Au fost prezente 80 de cluburi, din care doar doua din Romania.

Ar fi fost ridicol sa nu ne vorbim, chiar daca eram certati. Nu stiu daca s-a ingropat securea. Ne-am comportat ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Daca ne-am fi intalnit undeva in Romania, probabil ne-am fi evitat. Rivalitatea dintre cluburi a devenit un laitmotiv", a declarat Stoica.

Mihai Stoica a mentionat ca va incerca sa-si respecte promisiunea facuta suporterilor si va evita conflictele cu alti oameni de fotbal din Romania. "Nu ma priveste ce face Piturca, la ce club merge. Eu voi evita sa discut ce se intampla la alte cluburi si sa intru in polemici. Dar si mamaliga mai explodeaza.

Sunt moldovean si poate sunt mai incetisor la minte, dar daca ma calca pe nervi ma intorc la origini", a afirmat Stoica. Presedintele stelist crede ca ar fi fost un avantaj pentru Steaua daca meciul tur cu TSKA Sofia din turul intai al Cupei UEFA s-ar fi disputat in deplasare.

"Vom intalni reprezentanta unei tari care in ultima vreme ne bate la toate capitolele, iar la fotbal nu cred ca ne va fi usor. Stoichita, din cate stiu eu, a antrenat in Bulgaria la Litex, nu la TSKA Sofia.

Nu stiu daca ii va ajuta pe bulgari si nici nu ma intereseaza", a adaugat Stoica, precizand ca se asteapta ca jucatorii adusi de la FCM Bacau sa se adapteze usor la echipa pentru a putea fi de folos in meciurile din Cupa UEFA.

Detectiv particular pentru Neaga!

Referitor la cazul celor trei internationali, printre care si stelistul Adrian Neaga, care ar fi petrecut noaptea dinaintea meciului cu Macedonia, din preliminariile Cupei Mondiale, intr-un bar din Craiova, Stoica a declarat: "Detectivul particular pe care l-am angajat nu a adus inca probe incriminatoare pentru Rica. Daca este adevarat, este extraordinar de grav si vom avea o discutie serioasa.

Exista insa si posibilitatea ca baietii sa nu fi fost in acel bar. Oricum, ce este important este ca Steaua II (n.r. - Divizia C) a castigat in deplasare si Daniel Balan a marcat doua goluri. Cu asta ne mandrim noi in momentul de fata".

Presedintele executiv al FC Steaua a precizat ca la forumul conducatorilor de cluburi organizat de UEFA reprezentantii Romaniei au fost tratati cu respect de ceilalti participanti. "Ce s-a discutat la Nyon nu sunt probleme de interes pentru public.

Avantajul infiintarii acestui forum este ca am avut ocazia sa stam, patru-cinci zile, alaturi de marile puteri, fara sa avem senzatia ca cineva ne goneste", a spus Mihai Stoica. La intalnirea din Elvetia a conducatorilor de cluburi au fost prezenti 87 de oficiali din cei 120 invitati.

Din Romania au fost invitati la aceasta reuniune reprezentanti ai gruparilor Dinamo si Steaua, in baza coeficientului UEFA.



















37 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version