Chiar asa! Il apara cineva pe muncitorul roman? Intrebarea mi se pare extrem de importanta din mai multe motive. In primul rind, ca acesta reprezinta o forta. Exagerarea rolului sau din perioada comunista (facuta adeseori in defavoarea lui) nu poate fi pretext pentru o ignorare totala.
E vorba de o importanta categorie sociala, aflata intr-o nesfirsita deruta, pe umerii careia functioneaza totusi Romania tranzitiei. Taranul, fratele istoric al muncitorului, o duce si mai prost. Agricultura nu mai merge. Populatia Romaniei se hraneste cu cereale si cu restul produselor din import.
Asadar, fratele muncitorului este pe marginea terenului in care se joaca una din grelele partide ale istoriei contemporane. Muncitorul se afla intr-una din cele mai negre perioade ale existentei sale ca parte a unei clase. Partidul Comunist, cel care isi facea un titlu de glorie din grija pentru muncitorul roman, si-a dat obstescul sfirsit.
Decesul acestuia fiind indiscutabil, cine mai face ceva pentru speriatul muncitor roman? Partidele politice? Pardon! Nici macar nu pot fi luate in calcul. Membrii acestora s-au imbogatit sacrificind fabricile, transferind subventiile de la buget in buzunare proprii. Politicienii de frunte
si-au umflat conturile. Muncitorul roman a fost lasat sa fure si el. Dar tot sirme, piulite, tevi. Si, din cind in cind, a suferit cite o condamnare ca drastic exemplu pentru curajul de a perpetua o indeletnicire din anii socialismului victorios.
Cine il apara pe muncitorul roman? Avocatii? Ion Iliescu cel bun de promisiuni si zimbete? Portretul lui Stefan cel Mare si Sfint, el insusi folosit pentru ametirea poetica a natiei? Capii miscarii sindicale, deveniti parlamentari si sefi de partide politice? Bodyguarzii marilor firme de paza? Confederatiile internationale?
Nu cumva formele clasice de protejare a muncitorului roman au sucombat? In Romania s-au aliniat si ele la specificul unei societati ramase de un secol si jumatate tot la problema formelor fara fond.
Demonstratiile inerte, avantajele politice ale capilor sindicali, prabusirea economica a “marilor cetati ale industriei romanesti”, migratia masiva au subtiat clasa muncitoare si au facut din ea doar o multime dezorganizata.
Clasa muncitoare merge in paradis, vorba unui titlu de film italian de altadata? Nu merge nicaieri. Traieste criza dezorganizarii. Muncitorii de tip vechi sint buimaci. N-au locuri de munca. Multi se amagesc ca pacalesc situatia prin concedii medicale sau ajutoare de somaj incasate in timp ce muncesc la negru. In realitate, muncitorul roman e in bataia vinturilor din economie.
Muncitorul tinar este, de regula, undeva departe, prin Europa. Invata democratie, invata spirit civic, invata sa munceasca eficient si stie sa ceara bani. Tot acolo invata sa se organizeze si sa lupte pentru drepturile sale. Abia cind acesta se va intoarce acasa si se va infrati cu muncitorul roman din multinationalele de succes vom avea sindicatele de tip capitalist.
Puternice, dure, cu vocatia luptei si cu abilitati de negociere.
Pina la revitalizarea economiei si pina la aparitia acestor sindicate, numai muncitor roman sa nu fii!
