Ministrul francez al Economiei si Finantelor, Nicolas Sarkozy, urmeaza sa anunte pe 22 septembrie un nou plan de masuri destinat sa stimuleze firmele franceze sa nu paraseasca Franta sau sa revina in tara, informeaza saptamanalul francez "Le Nouvel Observator'' preluat de Rompres.

Potrivit publicatiei, printre masurile vizate de autoritatile de la Paris se numara scutirea de la plata taxelor profesionale si acordarea unui ajutor fiscal pentru firmele care isi vor instala atelierele in zonele cu somaj ridicat. Obiectivul acestor masuri este acela de a incuraja firmele franceze sa nu-si mute activitatile din Franta si sa diminueze sensibil costul mainii de lucru franceze.

Se estimeaza ca aceste masuri guvernamentale vor avea un impact cuprins intre 500 milioane si un miliard de euro asupra bugetului Frantei pe 2005.

"Le Nouvel Observator'' precizeaza ca Nicolas Sarkozy doreste, de asemenea, adoptarea unor masuri la nivelul zonei euro. Astfel, la data de 11 septembrie, ministrul francez al Economiei va propune celorlalti ministri din UE ca noile tari membre ale Uniunii, ale caror impozite sunt inferioare mediei europene, sa nu mai beneficieze de ajutoarele din fondurile structurale.

Insa aceste masuri au fost respinse, pana in prezent, atat de Comisia de la Bruxelles, cat si de Guvernul de la Berlin.

Cu toate aceste masuri fiscale, autoritatile franceze nu vor putea elimina diferenta dintre salariul mediu din Franta si cel din tarile emergente. Un studiu recent realizat de Institutul de statistica european Eurostat cu privire la costul mainii de lucru in Europa arata ca o ora de munca este platita in Franta cu 25,1 euro, iar in Romania cu 1,6 euro, adica de 15 ori mai putin.

De asemenea, si intre vechii membri UE si noile tari membre exista diferente semnificative. Astfel, ora de munca este platita in Polonia, in medie, cu 5,3 euro si in Cehia cu 4,6 euro. Toate aceste date constituie o sursa de ingrijorare pentru economia franceza, a cincea economie a lumii.

Potrivit unui raport al Delegatiei pentru Amenajarea Teritoriului si Actiune Regionala (DATAR) din Franta, procentul economiei Frantei in ansamblul economiei mondiale s-a diminuat de la 20,1% in 1978, la 19,5% in 2002.