In urma cu vreo trei ani, a aparut in Romania o structura politica desprinsa oarecum din ONG-urile care l-au sustinut pe Emil Constantinescu si care s-a intitulat URR, Uniunea pentru Reconstructia Romaniei.

Formata din oameni putin cunoscuti publicului larg, dar cu un background profesional respectabil, URR isi propunea un nou mod de a face politica, reformarea clasei politice, regandirea raporturilor sociale si tot asa. Cu o pagina de web foarte performanta, cu cateva interviuri bine plasate si niste teme de dezbatere publica inteligent alese, URR a intrat in viata noastra de zi cu zi.

De atunci insa linistea s-a asternut peste partid, cand si cand cate un ziar mai prietenos isi mai amintea de respectiva constructie politica si mai strecura cate un interviu scurt, s-a vorbit la un moment dat de diverse fuziuni la care URR ar fi fost parte fuzionata, dar nici acestea nu au avut loc si de curand, de foarte curand, URR, in vederea alegerilor prezidentiale se decide sa-si

nominalizeze propriul candidat la presedintie. Numele acestuia, Marian Tata. Varsta, 60 de ani.

Domnul in cauza, participant la viata publica din Romania in ultimii 15 ani poate ca are pacatele lui ca noi toti si calitatile sale ca mult mai putini dintre noi, stie sa vorbeasca bine, are idei politice concrete pe care si le exprima cursiv, nu este nici naiv, nici neavenit in ale administratiei si intr-o confruntare televizata nu s-ar face de ras.

Probabil ar reprezenta onorabil orice partid mic in lipsa de prezidentiabil, dar sa ajunga tocmai la un partid a carui principala deviza era folosirea tinerilor si doar a tinerilor ca singura solutie de curatare a politicului prea imbacsit de varsta a treia... Desigur s-ar putea spune ca, daca ar fi trait Corneliu Coposu, chiar la varsta senectutii ar fi avut o logica in URR.

Dar Marian Tata nu este Corneliu Coposu, iar URR-ul prin aceasta miscare dovedeste ca nu stie sa moara frumos in conditiile in care, fiind in viata, nu a invatat cum sa supravietuiasca. Ca URR-ul nu are sanse in alegeri o spun sondajele de ceva vreme, dar ca in fata evidentei abdica si de la principiul care l-a facut cat de cat interesant pentru a obtine nimic este inexplicabil.

Cu sau fara Marian Tata, URR-ul nu conteaza in alegerile din 2004 nici macar cat Actiunea Populara. Si atunci de ce nu au propus un candidat la presedintie de pana in 35 de ani care sa sustina, in putinele minute de publicitate electorala pe care partidul le va avea la dispozitie, tineretea ca solutie politica pentru o Romanie inevitabil imbatranita.

Nu ar fi avut cine stie ce succes, dar ar fi contat. Fiindca respectivul mesaj ar fi fost singular si fiindca, desi insuficienti din punct de vedere electoral, sunt oameni care ar dori sa auda si o asemenea abordare. Si mai ales fiindca, macar teoretic, cei din URR s-au apucat sa faca politica exact din acest motiv.

Ca sa-i scoata din dispozitiv pe cei de varsta a treia si sa puna acolo oameni tineri. Realitatea este ca in Romania marile idei au o moarte foarte mica, ca sa-l parafrazez de Madach Imre; singurul lucru care rezista aici este organizarea.

Cine reuseste sa duca un proiect la capat si sa-l faca functional domina o tara plina de oameni cu idei minunate pe care fie nu stiu sa le aplice, fie le uita din motive inexplicabile. Cam in acelasi timp cu mica epopee a URR-ului intr-un alt colt de Romanie se intampla urmatorul lucru: la un dispozitiv tehnologic un colier care trebuia sa tina un furtun de alimentare se strica.

Nu se gaseste un alt dispozitiv si de aceea, in graba un tehnician cumpara un alt colier de la o benzinarie. Acesta este montat, dar cedeaza. Cu aceasta ocazie furtunul de alimentare sub actiunea presiunii din rezervorul de combustibil este desprins, executa cateva volte in aer si intr-un final izbeste un contact care declanseaza apriderea.

Ce se intampla ca urmare a acestui mic episod amuzant? Mai nimic... De la poligonul Cap Midia este lansata, in premiera, o racheta romaneasca parte a unui proiect al carui final este trimiterea unui echipaj autohton in spatiu. Racheta aceasta declansata de un furtun a zburat ceva si toata lumea s-a declarat multumita.

Nu-i grav, desigur mai ales noi ca intotdeauna avem puterea sa radem si sa trecem mai departe.

Mai departe, unde?