Economie politica nu inseamna economie prin politica, iar cresterea economica nu se masoara in PIB artificial, ci in bunastare naturala.
Patronatul arata calea, administratia se executa. Nici n-au amenintat bine procesatorii cu scumpirea salamului si carnatilor, ca Guvernul a si injumatatit taxele vamale la carcasele europene.
Un clasic in viata, Leszek Balcerowicz, presedintele bancii centrale a Poloniei, explica foarte clar unde duce o astfel de solutie: “Interventia specifica – in esenta, distribuirea privilegiilor de grup (facilitati fiscale pentru anumite ramuri, subventionarea unor domenii, garantarea unor preturi) – face ca energia producatorilor sa intre pe fagasul exercitarii presiunilor
politice, in loc sa se canalizeze catre obtinerea de rezultate economice mai bune“.
Am putea relua discutia despre concurenta si succesul limitat al masurilor administrative. Despre rente, in loc de profituri realizate de management. Ori, despre un buget care-si neglijeaza domeniile de drept – invatamant, sanatate, mediu – pentru a satisface interesele unor grupuri de presiune. Dar mai bine ascultati o poveste.
A fost odata ca niciodata, pe cand se batea FSN-ul cu CPUN-ul, o intreprindere de stat. Intr-o buna zi, de carca ei s-a lipit o capusa. Un SRL al directorului intreprinderii. Anii au trecut, CPUN-ul s-a desfiintat prin alegeri libere, iar capusa a crescut. Si de ce se umfla ea, de-aia se usca intreprinderea capusata.
Pana cand a trebuit s-o salveze directorul care a privatizat-o si a ajuns patron. Numai ca noul SA, rezultat din incrucisarea fostei intreprinderi cu SRL-ul parazit, e o firma mai saraca decat era societatea de stat inainte sa i se aseze capusa pe spinare. Mai precis, cam decapitalizata, mai pe romaneste, n-are bani de cheltuiala sau fond de rulment sa-i zicem, si nici capital pentru investitii.
Ei, cum de ce n-are? Sa vedeti. Cata vreme se semnau actele si se dadea cu praf in ochii FPS-ului, APAPS-ului si urmasilor urmasilor de la AVAB si AVAS, undeva la oras, rasarea o mandrete de vila, iar la o margine de padure, o casuta de vacanta de mai mare dragul si pe langa ele, si cate un parc auto cu niste limuzine si 4X4 de la Soare te poti uita, dar la ele – ba.
Ia intrebati-l acum pe patron de ce nu baga banii in firma, ci ii blocheaza in luxul neproductiv, sa vedeti cum vi se da peste nas ca in economia de piata fiecare face ce vrea cu banii lui! Iar Fat-Frumos ala micul n-a ajuns un tanar politician cu mentalitate occidentala sau un tanar manager scolit la cele Harvard-uri, ci a incalecat pe-o sa de Harley Davidson si-a plecat sa-si cumpere Ferrari si
v-am spus povestea privatizarii asa.
Acum, sa dam din nou cuvantul patronatului: “Este momentul in care statul ar trebui sa intervina si sa ne ajute sa ne dezvoltam. Lucram in pierdere, nu mai avem bani pentru investitii. Ne lasam cumparati (n.r – de straini). Daca se continua situatia actuala, doar 2-3 producatori vor putea sa intre in UE, iar restul vor lucra la negru“.
Deci, patronii nostri se tem sa nu cumva sa vina investitorii straini sa acopere gaura care opreste economia sa produca la intreaga capacitate a activelor. Ar vrea ca acest lucru sa-l faca statul, adica noi toti, din taxe si impozite. Iar statul, din nou, le da dreptate.
Mentine un sistem fiscal care taxeaza salariatul de-l rupe, in timp ce reesaloneaza cu lopata datorii de mii de miliarde tocmai multimiliardarilor. Mai ia si bani de la invatamant, sanatate si mediu, ca sa-i pompeze in fantasticul 7,5%, in loc sa lase economia sa-si vada singura de cresterea economica. Ca nu e bine asa o dovedeste rezultatul.
PIB-ul unei tari mari la scara europeana, ca Romania, a ajuns cu o treime mai mic decat al Ungariei, care n-are nici pe jumatate aceeasi populatie si suprafata, ca sa nu mai vorbim de resursele naturale, de la muntii cei mari, la marea cea mare. Da, dar de la Balaton pana la Tisa nu se vad atatea simboluri ale opulentei cu geamuri de termopan.
Ungurii, despre care se zice ca-s falosi, n-au totusi acelasi sentiment al patronului roman si cu vila, si cu “ranch“, si cu copie de turn Eiffel in batatura.
Pe cat se amesteca statul mai mult in economie, pe-atat se politizeaza afacerile, ceea ce – daca revenim la Balcerowicz – este incompatibil cu o dezvoltare economica rapida si durabila. In locul ei se hranesc tumorile numite carteluri, abuzuri de pozitie dominanta, licitatii cu castigator dinainte cunoscut.
Si daca asa stau lucrurile, profitul nu poate sa sporeasca decat din cresterile de pret, nu din cifra de afaceri mai mare.
Iar cand, la patru ani o data, loveste ghinionul asta de campanie electorala, cand preturile n-au voie sa creasca, monopolurile se simt frustrate si bat cu pumnul in masa guvernantilor: daca nu ne lasati sa sugem din salariile si pensiile indexate, atunci dati-ne banii inapoi prin facilitati fiscale.
Afacerile astea politice se pot numi in scris business, dar de citit se citesc tot biznis, daca nu chiar bijnita.
