Cresterea spectaculoasa a cursului barilului de petrol in ultimele luni i-a determinat pe analisti sa-si puna intrebari in legatura cu situatia rezervelor mondiale de petrol.

In conditiile unei cereri care creste in mod exponential (80 milioane de barili pe zi, in 2004, si 120 milioane prevazute peste 20 de ani), mai ales sub presiunea necesitatilor Chinei (40 la suta din cresterea cererii mondiale), se pune intrebarea daca oferta mai poate face fata cererii.

Raspunsul este categoric pentru majoritatea expertilor: perioada marilor descoperiri pare a fi trecut, iar virful mondial de productie, adica momentul de la care cantitatile de produse vor scadea inexorabil, va fi atins in curind.

Singura divergenta se refera la momentul in care va surveni aceasta rasturnare: in perioada 2020-2030, in opinia “optimistilor”, in timp ce, dupa parerea “pesimistilor”, inca de la sfirsitul acestui deceniu.

Va trebui sa ne obisnuim sa traim cu un pret ridicat al petrolului in urmatorii ani, intrucit nici o sursa alternativa de energie nu pare sa aiba sanse de promovare in urmatoarele decenii, se apreciaza intr-o ampla analiza publicata de “Le Figaro”.

Nici energia nucleara civila nu va putea inlocui petrolul in sectoare atit de esentiale precum transportul sau petrochimia. De aceea, confruntat cu resurse din ce in ce mai rare, interesul pentru controlarea celor existente creste.

Nesatioasa China

Desigur, Orientul Mijlociu, unde se situeaza doua treimi din rezervele cunoscute, ramine centrul tuturor intereselor. Americanii, europenii, rusii si chinezii isi doresc cimpuri si rezerve petrolifere in aceasta zona. Regiunea a fost puternic destabilizata prin interventia americana in Irak, iar proiectul Marelui Orient Mijlociu democratic a fost aminat.

Tocmai aici, in aceasta zona petroliera vitala pentru intreaga omenire, confruntarea pentru controlul resurselor mondiale capata contur.

Mai multe regiuni strategice alcatuiesc noile cimpuri de manevra unde opereaza companii petroliere si guverne. Una dintre acestea este Siberia orientala, cuprinsa intre Irkutk si Pacific, unde se afla unele dintre cele mai importante rezerve de petrol si de gaze naturale.

Inca foarte putin exploatate si localizate in proximitatea marilor centre industriale chineze, ele sint, in mod firesc, rivnite de catre Beijing. Evaluata la 6 milioane de barili de petrol pe zi, cererea chineza ar putea de fapt depasi zece milioane in 2020, chiar si in conditiile in care productia interna ar stagna la 4 milioane de barili pe zi, nivelul productiei sale actuale.

Proiecte ale unor oleoducte se afla in stadiu avansat de discutii, precum cel care ar urma sa lege Angarsk, in nordul lacului Baikal, de Daqing, in centrul industrial al Manciuriei. China trebuie insa sa tina seama de Japonia, dar si de Coreea de Sud care, la rindul lor, cauta sa capteze o parte din resursele siberiene, sprijinite in secret de catre Statele Unite.

Acestea incearca sa puna friu cresterii puterii Chinei mizind pe fragilitatea aprovizionarii sale energetice si au incheiat cu Rusia, care detine 5 la suta din rezervele petroliere mondiale si 45 la suta din cele de gaze naturale, un parteneriat strategic in domeniul energiei.

Jocul rivalitatilor in Asia Centrala

Partea occidentala a Rusiei, la care pot fi adaugate zonele din Asia Centrala si din regiunea Marii Caspice (6% din rezervele mondiale atestate), constituie, de asemenea, o alta sfera de rivalitate.

Aceasta este disputata de mai multi actori: companii americane, europene si ruse sint in concurenta pentru explorare-productie, in timp ce Washingtonul incearca sa elibereze statele din Asia Centrala de dependenta lor fata de Rusia sub raportul transportului productiei lor.

Astfel, Statele Unite au initiat construirea unui oleoduct care leaga Baku, capitala Azerbaidjanului, de Ceyhan, port turc la Mediterana, care ar urma sa intre in serviciu in 2005. Totodata, ele si-au asigurat o prezenta puternica in aceasta regiune prin razboaiele din Afganistan si din Irak, iar in prezent finalizeaza incercuirea politica a Chinei, marele lor rival de miine.

Bataliile de miine

Continentul african, care detine peste 7% din rezervele mondiale atestate si asigura 15% din aprovizionarile americane, este, la rindul sau, privit cu mult interes. Imbunatatirea relatiilor Statelor Unite cu Libia si Algeria ofera reale oportunitati pentru companiile americane.

Blocata in Orientul Mijlociu, China, care cauta sa securizeze si sa-si diversifice resursele, incearca acum o penetrare in forta pe continentul african.

In afara de Algeria, unde Beijingul a patruns de curind in sectorul explorare-productie, prezenta chineza este puternica in Sudan. China urmareste, de asemenea, sa-si consolideze prezenta in Africa de Vest, indeosebi in golful Guineea, unde presedintele chinez a facut un turneu la inceputul anului.

Detinind in jur de 4 la suta din rezervele mondiale, aceasta regiune (4 milioane de barili/zi produsi in 2004, 7 milioane prognozati pentru 2008) figureaza, de asemenea, printre prioritatile strategice ale Washingtonului.

Daca in acest moment SUA importa tot atita petrol din regiunile de pe coasta de vest a Africii, cit si din Arabia Saudita, ponderea acestei regiuni va creste considerabil in viitor. Regiunea Golfului Guineei prezinta, de fapt, numeroase avantaje in ochii Washingtonului. Pe linga un petrol de buna calitate, esentialul productiei este off-shore, adica la adapostul oricarei destabilizari politice.

Pentru a-si intari pozitia, Statele Unite studiaza de altfel implantarea unei baze militare pe Insula Sao Tome si Principe, fosta colonie portugheza, cu 160.000 de locuitori, situata in centrul Golfului Guineea.

Intarirea acestei prezente americane in Gabon, in Guineea Ecuatoriala, in Nigeria si indeosebi in Angola este remarcata cu ingrijorare de catre operatorii europeni, in principal Agip, Shell si Total, care vad cum concurentii lor de peste Atlantic capteaza rezerve tot mai importante gratie sprijinului unei diplomatii americane foarte ofensive.

Orientul Mijlociu retine in acest moment, in mod legitim, atentia mediatica internationala. El este si va ramine inima petroliera a lumii, adica locul de cristalizare a tensiunilor intre tari producatoare, tari importatoare si interese geostrategice si religioase.

Cu toate acestea, rivalitatile crescinde care apar mai discret in Siberia, in Asia centrala sau in Golful Guineea nu trebuie sa fie ignorate: ele constituie premisele confruntarilor de miine, care vor avea drept plan secund urmarirea obtinerii controlului asupra resurselor petroliere, in contextul epuizarii lor.

Cu alte cuvinte, razboiul pentru petrol a inceput deja.