Marcel Tundrea, gorjeanul care a fost condamnat pe nedrept in urma cu 12 ani, pentru crima si viol, a fost gasit nevinovat de o instanta din Brasov, insa decizia poate fi atacata de procurori in termen de zece zile. "Justitia a facut dreptate. Nu m-am hotarat inca daca voi cere despagubiri, pentru ca voi mai avea de luptat.

Dar oricum nu voi scapa toata viata de eticheta de criminal", a declarat Marcel Tundrea dupa pronuntarea hotararii de catre judecatorii Tribunalului Brasov.

Gorjeanul Marcel Tundrea a fost condamnat, in urma cu 12 ani, la 25 de ani de inchisoare pentru violarea si uciderea unei adolescente din satul Pojogeni. In urma zecilor de memorii trimise de Tundrea, procurorul Emil Mota, de la Parchetul Tribunalului Gorj, a dispus redeschiderea cauzei si efectuarea unei expertize genetice.

La 12 ani de la sentinta, Institutul National de Medicina Legala a confirmat ca rezultatul testului ADN dovedeste ca probabilitatea ca Tundrea sa fie violatorul fetei este de nula.