Landini cumpara Tractorul Brasov in prelungiri

de     Ziua
Luni, 20 septembrie 2004, 0:00


Transferul proprietatii asupra actiunilor Tractorul Brasov catre concernul Landini ar putea fi semnat in aceasta saptamana, a declarat pentru Mediafax presedintele Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), Mircea Ursache, dupa intalnirea cu reprezentantii grupului italian. "M-am intalnit cu reprezentantii Landini si le-am aratat ca toate solicitarile au fost indeplinite.

Problema lor era forma sub care se va aproba in Parlament ordonanta privind privatizarea Tractorul", a explicat Ursache. Desi contractul de privatizare a uzinei a fost semnat la sfarsitul anului trecut, transferul de proprietate a intarziat intrucat cumparatorul a cerut prelungirea termenului pentru a fi sigur ca sunt respectate toate preconditiile contractuale.
Saptamana trecuta, legea de aprobare a ordonantei privind privatizarea Tractorul a obtinut votul deputatilor intr-o forma apropiata de cea de la Senat. Actul normativ va fi publicat in Monitorul Oficial in aceste zile. Societatea din Brasov a fost scutita de plata unor obligatii fata de Eximbank, precum si de alte penalitati si dobanzi aferente datoriilor bugetare.

De asemenea, AVAS va transforma in actiuni creanta detinuta la Tractorul. Actul normativ stabileste si schimbul actiunilor detinute de SIF Transilvania la Tractorul (aproximativ 158 de milioane de actiuni a 1000 de lei fiecare) cu cele detinute de Autoritatea pentru Administrarea Participatiilor Statului la Rulmentul (aproximativ 69 de milioane de actiuni a 2290 de lei fiecare).

















57 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version