Pe parcursul celor cateva ore, HBO a fost vedeta absoluta a scenei Emmy, castigand nu mai putin de 32 de trofee; pe locul 2 se claseaza reteaua FOX, cu zece premii Emmy castigate.

Productia originala HBO Angels in America a obtinut nu mai putin de 7 trofee; adunate celor 4 obtinute in cadrul aceleiasi competitii cu o saptamana in urma la sectiunea “creative arts”, miniseria productie HBO Angels in America a stabilit un nou record de premii Emmy (detronand “Roots”, 1977).

Angels in America este adaptarea piesei lui Tony Kushner (castigatoare a premiului Pulitzer) despre modul cum flagelul SIDA a zguduit America anilor 80.

Angels in America a castigat trofeele pentru cea mai buna mini-serie, pentru cea mai buna interpretare masculina (Al Pacino), trofeul pentru cea mai buna interpretare feminina (Meryl Streep), doua trofee pentru cele mai bune roluri secundare intr-o mini-serie (Mary-Louise Parker si Jeffrey Wright).

Kushner a castigat premiul pentru cel mai bun scenariu, iar Mike Nichols este castigatorul premiului pentru regie.

Cu nu mai putin de 11 nominalizari, Sex and the City (Totul despre sex) a castigat:

- premiul pentru cea mai buna interpretare feminina: Sarah Jessica Parker

- premiul pentru cea mai buna interpretare feminina intr-un rol secundar: Cynthia Nixon

Alaturi de Chris Noth, Sarah Jessica Parker a deschis ceremonia de decernare a premiilor Emmy 2004.

La aceasta a 56-a editie a premiilor Emmy, HBO a reusit doborarea unui al doilea record, productia originala HBO The Sopranos fiind prima productie a unei retele de cablu care castiga trofeul Emmy pentru cel mai bun serial dramatic. Drea de Matteo si Michael Imperioli au castigat trofeele Emmy pentru interpretare, plus premiul pentru cel mai bun scenariu al unei serii dramatice.

Deadwood (una dintre cele mai recente productii originale HBO) este castigatorul premiului pentru regie.

Premiul pentru cel mai bun film pentru televiziune i-a revenit tot retelei premium HBO pentru “Something the Lord Made”.

HBO aduce si in Romania aceste succese

Din 5 octombrie, HBO Romania va incepe difuzarea ultimei serii Sex and the City, care i-a adus lui Parker primul premiu Emmy pentru interpretare (dupa ce a fost nominalizata de alte 5 ori!). Pentru a marca acest special moment, HBO Romania pregateste o lansare cu surle si trambite.

Pana la sfarsitul anului, publicul din Romania va avea privilegiul de a urmari Angels in America, mini-seria care a doborat recordul de premii Emmy stabilit in 1977 de productia FOX Roots. Aceasta productie HBO cu o distributie de exceptie (Al Pacino, Meryl Streep, Emma Thompson) a mai castigat 5 globuri de aur. Este pentru prima data cand Al Pacino accepta un rol intr-un serial de televiziune.

Deadwood, va fi dufuzat in Romania in toamna lui 2005. Deadwood este tarmul fara lege si fara reguli; in acelasi timp, este acel loc unde oricine se poate imbogati si multi sunt aceia pregatiti sa o faca.

Important

The Amazing Race, produs de CBS si difuzat in prezent in exclusivitate la AXN, a castigat premiul Emmy pentru cel mai bun program de tip reality-adventure.