TAROM trece la angajari

de Catalin Ionita     Realitatea Romaneasca
Marţi, 21 septembrie 2004, 0:00


Dupa patru ani in care si-a redus treptat personalul, TAROM va trece, in urmatoarele luni, la noi angajari, o data cu extinderea zonei de hangare si infiintarea unui nou atelier de reparatii a avioanelor.

Anuntul a fost facut ieri de catre Miron Mitrea, ministrul Transporturilor, Constructiilor si Turismului, cu ocazia festivitatilor consacrate implinirii a 50 de ani de la infiintarea companiei TAROM. Mitrea s-a ferit insa sa precizeze volumul necesar de personal, sustinand ca acesta va fi stabilit in functie de cerintele pietei.

Compania a investit in ultimii trei ani circa 30 de milioane de dolari, mare parte din aceasta suma fiind alocata pentru dezvoltarea zonei de hangare. Potrivit directorului general al companiei, Rodica Odobescu, la atelierul de reparatii aeronave al Tarom lucreaza, in prezent, aproximativ 900 de salariati.

"Tarom castiga anual pana la cinci milioane de dolari din utilizarea hangarelor de reparatii de catre alte companii", a precizat Odobescu. Potrivit oficialilor companiei, Tarom mizeaza pe revenirea la profit in 2005-2006 si pe obtinerea, in acest an, a unui profit operational si a unui prag de un milion de pasageri.

Tarom si-a stabilit, printre obiectivele pe 2004, realizarea unei cifre de afaceri de 245 de milioane de dolari.
Compania romana are o retea de 26 de destinatii externe si noua interne, urmand ca in aceasta iarna sa inceapa sa zboare spre Arad si Sibiu.



















1196 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    angajari (Vineri, 12 iunie 2009, 16:30)

    velea mihaela florina [anonim]

    Bunaziua as avea de facut o observatie in legatura cu anuntul acela, cum ca Tarom incepe sa faca angajari, iar dumneavoastra in urma acestui anunt nu ati pus la dispozitia cititorului nici un fel de informati cum ar putea un posibil angajat sa ia legatura cu una din persoanele care se ocupa de angajare in cadrul acestei firme TAROM sau cel putin o adresa la care noi cititori cu teluri la inaltime sa ne incercam norocul.


    Cu respect Va Multumesc!


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă