Nu este inca sigur daca in Japonia se vor face auzite si celebrele acorduri ale traditionalului cantec „Roata Morii“, dar e deja sigur ca, la Expozitia Mondiala din 2005, din Tara soarelui-rasare, imaginea Romaniei va fi reprezentata, simbolic, de o roata de moara. Anuntul a fost facut, ieri, de secretarul de stat din MAE Ferdinand Nagy, comisar general al sectiunii romanesti.

Roata traditionala romaneasca, specifica artei populare, va fi, conform declaratiilor oficialului MAE, punctul de atractie a pavilionului romanesc. Potrivit aceluiasi oficial, costul aproximativ al rotii din lemn este de 150.000 de euro, fiind in proces de achitionare, pe baza Legii privind achizitiile publice, roata urmand sa fie realizata, conform oficialului MAE, de firma Art Deco.

Ideea de a prezenta Romania ca brand printr-o roata de moara a fost adjudecata in urma unui concurs de proiecte. Roata este, de fapt, o componenta a proiectului realizat de arhitectul Dorin Stefan, conceptul in totalitatea lui circumscriindu-se ideii „de a combina un spatiu de expunere cu un spatiu de spectacol“, dupa cum sunt prezentate lucrurile.

Roata de moara va fi insotita de proiectii de imagini pe tehnologie multimedia, in care vor aparea tarani, dealuri, campuri, in general un peisaj rural aproape inexistent in anul 2004.

La concurs, organizat de o comisie multiministeriala, au participat alte 11 proiecte, insa ideea cu roata morii a fost considerata cea mai buna pentru a prezenta Romania in fata lumii si mai ales a potentialilor investitori straini. „Pentru vizitatori, pavilionul Romaniei va reprezenta un spatiu de repaus si relaxare pe parcursul unei zile obositoare“, mai explica organizatorii.

Reprezentarea artistica va fi asigurata, printre altii, de corul Madrigal, corul de copii Alegretto, Orchestra Nationala Radio, Gheorghe Zamfir.

Pavilionul romanesc va fi pozitionat intre cel al Portugaliei si cel al Irlandei. Tema anuala este „intelepciunea naturii“, iar conceptul care uneste toate pavilioanele este acela al interactiunii intre oameni care provin din culturi diferite, ceea ce inseamna ca, potrivit conceptului romanesc, oamenii provin dintr-o cultura agrara, dar pe cale de a adera la Uniunea Europeana.

Participarea romaneasca presupune, totodata, un buget de 1,5 milioane de euro numai pentru firma japoneza Toppan Printing, ce a castigat licitatia de constructie a pavilionului, bugetul pentru intregul eveniment fiind impartit pe ani. Anul acesta, de exemplu, cheltuielile se ridica la 90 de miliarde de lei, cheltuielile de deplasare urmand sa fie „prinse“ in bugetul pe anul viitor.

Sumele sunt comparabile, de exemplu, cu bugetul pentru participarea la Expozitia mileniului de la Hanovra, care a costat, la nivelul anului 2000, 135 de miliarde de lei, echivalentul a aproximativ 6 milioane de dolari.

Din buget se vor aloca bani inclusiv pe partea de PR, pentru care urmeaza sa se organizeze licitatie, insa acest serviciu a fost asigurat pana acum, inclusiv organizarea, ieri, a unui seminar si a unei conferinte de presa cu invitatii japonezi, de firma McCann Erickson.