Gabriela Vranceanu Firea

Vreau sa fiu sef de coloana

de     Jurnalul National
Vineri, 24 septembrie 2004, 0:00


Fiecare dintre noi, mai bogat sau mai putin inzestrat financiar, am simtit, de nenumarate ori, ca, daca ar exista sau s-ar inventa un "ceva", cat de mic, un imbold, o oportunitate, o sansa – altfel ar fi scrisa istoria noastra personala.

Fie ca este vorba despre un loc de munca pe care l-am ravnit, eram pe-aproape sa-l obtinem, dar norocul ne-a ocolit, fie ca e vorba despre o mostenire, un contract, o afacere – un acel “ceva“ care sa ne asigure linistea financiara – dar nu a fost sa fie.

Asa si cu economia romaneasca. Parca ar ajunge la liman, parca ar fi la un pas de salvare, parca am privatiza ceva bine de tot, in avantajul nostru, dar parca ceva ne-ar frana. Vorbim despre piedici in calea originalei reforme – dar la nivel academic, teoretic si superficial.

Ca am avea vreo 500 de rechini care rontaie de zor maruntaiele economiei noastre, ca zona de munca la negru e ajutata, de fapt, de stat, sa acapareze piata muncii, din cauza impozitelor uriase pe salarii, ca sunt firme mai egale decat altele, si in privinta corectitudinii achitarii datoriilor la Buget, si in privinta aprovizionarii ori distributiei.

Dar cel mai periculos – o joaca inconstienta cu focul – mi se pare a fi “de-a v-ati ascunselea cu banii statului“.

Ministri care si-au caligrafiat semnatura pe niste hotarari si decizii, platiti cu cateva zeci de milioane de lei, ajung, in doi-trei ani, adevarati nababi: palate inimaginabile, standard de viata uluitor, perspective financiare pentru urmatoarele generatii, care depasesc inchipuirea demnitarilor din tarile cu economie asezata.

Tot felul de directori – simpli sau generali – de la intreprinderi de stat, din ministere ori societati si autoritati ale statului – care ne sfideaza, prin grotescul bogatiei afisate, in raport cu veniturile oficiale.

Sub masca perfida a functionarului sau demnitarului de stat, ei trudesc din greu pentru folosul unor firme private tovarase si prietene, pentru care imagineaza afaceri beton pe seama statului. Cea mai la moda: exportul in folos propriu, la preturi subventionate.

Capi ai institutiilor care fac legea in economie – ei insisi doar niste slujbasi la stat – dar care dicteaza incarcarea sau descarcarea marfurilor, falimentul sau prosperitatea unora sau altora dintre actorii de pe piata, fac si desfac legi locale, partiale, conjuncturale, familiale – infinit mai puternice si mai concrete decat legile trecute prin Parlament.

Presa scrie, politicienii – cand ajung in opozitie – sesizeaza si comenteaza, societatea civila sanctioneaza, organismele internationale reactioneaza, iar bietul roman ofteaza.

Ofteaza pentru ca stie, simte, vede ca nimic nu clinteste vreun firicel de constiinta, de pe fruntea brazdata de caracatita de influenta, din jurul institutiilor statului – cel mai profitabil dovedit partener, care te imbuiba peste noapte, te face stapan peste avutul sau, te desemneaza mostenitor pe vecie al bunurilor sale – cu o singura conditie: sa fii in slujba lui, aparent, pe o

leafa derizorie.

Despre baronii locali s-a scris cat despre rivalitatea Dinamo – Steaua. Dar, credeti-ma, acestia sunt niste blande lipitori pe corpul suferind al economiei.

Sunt alti virusi care nu-l lasa sa se insanatoseasca – spre binele romanului de rand, purtatorul jugului ornat cu taxe si impozite: senatori, deputati, ministri, consilieri, nume grele, dar discrete, de pe la serviciile secrete, ei sunt cei care hotarasc cine moare si cine traieste din economia romaneasca.

Ei decid exporturile, importurile, PIB-ul, inflatia, cursul de schimb, dezvoltarea sau decesul unui sector industrial, ce intra, ce ramane si ce iese de pe piata – industriala, financiara si agricola – din 2007 – cand speram, visam – sa ne integram in Uniunea Europeana – cu tot binele, si cu tot raul care vor decurge.

Ei sunt cei care pun mana pe telefon, dau comenzi, fac si desfac livrari de suruburi, tevi, busteni, bumbac, benzina, ciment, apa, da!, si apa, case, vile, masini, cuptoare, manuale si... lista rusinii economiei ar putea continua.

La poarta fabricilor noastre domneste monstrul interesului. Cine se face prieten cu el – si-i da sa pape excursii in strainatate, actiuni, opere de arta si burse pentru odrasle – trece de nea Ghita, portarul.

Cine nu, n-are decat sa-si dea oamenii afara, sa-i lase pe drumuri – chiar si in prag de iarna – iar la randul lor, romanii fara lucru si capatai sa ingroase randul disperatilor sortii, care vad in munca peste hotare singurul, dar singurul semn divin.

Nu-i nimic: sefii de autobaze, de servicii, de coloane, de combinate si uzine, domnii si doamnele din ministere, societati si autoritati – ei si copiii lor sa o duca bine, impreuna cu cei care ung osiile pelagrei sistemului relational – politicienii.

In rest, romanul si economia lui sa devina studiu de caz pentru cei care, la un fresh de portocale si la o sunca feliata de curcan, dezbat mizeria copiilor din tara mea: dimineata corn, la pranz un codru de paine, gustare – un covrig, iar la cina – o trufanda de biscuit.


















275 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică