Controversatul pasaj de la Basarab va fi construit anul viitor, dupa ce proiectul de realizare a fost votat, joi, de doua treimi din membrii Consiliul General al Municipiului Bucuresti (CGMB), majoritatea fiind obtinuta datorita unui vot venit din partea PSD.

Realizarea pasajului a fost posibila dupa ce consilierul PSD Stelian Barna - unul dintre cei mai vehementi contestatari ai proiectului - a votat alaturi de majoritatea PNL-PD din CGMB.

Proiectul privind construirea pasajului de la Basarab, evaluat la 67,8 de milioane de euro, a fost reintrodus, joi, ca punct suplimentar pe ordinea de zi a sedintei ordinare a CGMB, fiind discutat la finalul sedintei.

Consilierii PSD au amenintat, in timpul sedintei, ca nu vor vota proiectul. Ioan Victor Stan a anuntat, in timpul dezbaterii privind schimbarea directorilor, ca majoritatea simpla din CGMB se va izbi de refuzul minoritatii PSD din consiliu atunci cind va avea nevoie de doua treimi pentru adoptarea anumitor decizii.

La anuntul inceperii dezbaterilor privind pasajul, grupul de consilieri PSD a parasit sala. Unul dintre ei, consilierul Stelian Barna - fost viceprimar general in mandatul trecut - a ramas in urma acestora, ridicind mina in favoarea proiectului, sub privirile uluite ale colegilor de partid.

Stelian Barna nu si-a motivat decizia in favoarea proiectului, desi, de-a lungul timpului, a fost unul dintre cei mai vehementi contestatari.

Construirea pasajului a fost aminata timp de trei ani, fiind subiectul unei controverse intre primarul general si consilierii municipali ai PSD. Nici dupa votul din 6 iunie - cind Alianta PNL-PD a obtinut majoritatea in CGMB cu 35 de consilieri - proiectul nu a fost votat.

Proiectul a fost discutat in sedinta CGMB din 21 iulie, dar nu a reusit sa intruneasca acordul a doua treimi din membrii Consiliului.