23.000 de dolari pentru o viata mutilata in '89

de Daniela Dumitrescu, Andreea Tudorica     Jurnalul National
Luni, 27 septembrie 2004, 0:00


Adriana Palcau (foto) a fost impuscata in propria locuinta din Timisoara, la 24 decembrie 1989, de o persoana ramasa si astazi necunoscuta. Pana in acest moment, ea este singura participanta la Revolutie care a obtinut in instanta despagubiri materiale si morale din partea MApN pentru ca a fost ranita.

Adriana Palcau este singura participanta la revolutie care a obtinut in instanta despagubiri materiale si morale din partea MApN pentru ca a fost ranita in decembrie 1989, la Timisoara. La vremea aceea avea 32 de ani, era cercetator si a iesit in strada ca orice alt cetatean. A fost impuscata in propria locuinta la 24 decembrie.
DANIELA DUMITRESCU, ANDREEA TUDORICA

Adriana Palcau isi aminteste: "Mereu am tinut legatura cu cei de la Parchet. Toata lumea stia cazul meu foarte bine, dar nu s-a mai intamplat nimic de la revolutie. Am mers pe un proces civil pe care l-am deschis ca persoana fizica, pentru despagubiri, in 2000. M-am simtit foarte nedreptatita ca am asteptat atatia ani fara sa se intample nimic.

In mod normal trebuia sa fie o rezolutie in dosarul penal, dar situatia este neschimbata acum."

FRICA. Adriana Palcau vorbeste cu teama de cel care a tintit-o in revolutie. I-a marcat existenta atat de profund incat, vreme de 15 ani, nu a facut altceva decat sa invete sa redevina un om normal si sa uite tot.

Sa uite ca a iesit in strada alaturi de prieteni; ca a fost strapunsa de un glont vinovat; ca revolutia nu i-a adus nimic bun; ca ani de-a randul, copilul ei, care a gasit-o intr-o balta de sange, a trebuit sa urmeze un tratament impotriva atacurilor de panica si ca puscasul poate sa fie vecinul ei.

"Cel care a tras poate fi foarte aproape de mine, poate fi un prosper om de afaceri in orasul asta, poate sa fie un vecin de-al meu, poate sa fie in tara, poate sa fie in afara tarii, poate fi oriunde, nu stiu. Eu inca ma mai simt in pericol, desi 15 ani am incercat sa uit ca a trecut glontul prin mine si am incercat sa fiu un om normal.

Eu inca sunt in pericol atat timp cat autoritatile nu fac nimic, nu-l gasesc pe cel care a tras. Poate sa vina acum sa desavarseasca ceea ce n-a facut atunci. Ce-l impiedica sa faca asta?"

GLONTUL. Adriana isi aminteste episodul impuscarii cu pauze periodice, de parca ar povesti in timp real. Revine cu scene din timpul acelui decembrie 1989 ca si cum in memoria ei ar fi ramas un film cu sunet spart de zgomotul glontului care a trecut prin geam ca s-o strapunga. Sunt cioburi de amintiri pe care le strange pe toate in causul povestii uitate fortat.

"Pe 24 decembrie, in jurul orei 9-9:30, ma aflam in locuinta mea. Eram in camera mea, strangeam patul. Mi-a intrat un glont pe geam... A rezultat o plaga abdominala transfixianta. La iesirea din abdomen, glontul a explodat. Oglinda de la toaleta s-a spart in dreptul capului meu. Presupun ca mi-a tintit capul. Dupa care glontul s-a infipt in covor."

A gasit-o fiul ei, de 9 ani. "S-a speriat ingrozitor. Striga disperat: «Mama, te rog sa nu mori!». Ani in sir se trezea noaptea si... Copilul a fost cel mai afectat. A avut nevoie de recuperare si de sfatul unui psiholog pentru ca se temea sa ramana singur in casa. Era tot timpul ingrijorat de noi, parintii. Ne intreba tot timpul cand venim, cand plecam.

Copilul a fost marcat foarte puternic. De altfel, toata familia."

REVOLUTIA EI. "Pana la data ranirii mele am participat la evenimentele din strada, incepand din 16 decembrie la casa pastorului Tokes. In 17 am fost in miezul evenimentelor", povesteste Adriana Palcau. "Stiu, si sotul meu stie ca am vazut niste suspecti, care ne urmareau tot timpul. Au fost in jurul casei tot timpul. Erau civili. Ii vedeam mereu. Erau baietii cu ochi albastri.

Sotul meu chiar le-a zis: «Mama voastra, s-a terminat cu voi». Sunt convinsa ca ranirea mea este urmare a participarii la evenimentele din strada."

"Noi pe 17 spre seara, de la geamul casei noastre, am auzit cum o coloana de demonstranti veneau dinspre complexul studentesc, strigand: «Nu trageti, noi suntem studenti». Pe Podul Neptun se aflau niste militari inarmati. Sotul meu mi-a spus disperat ca se trage, vedea scantei iesind din asfalt. Pentru el era un semn ca se trage cu adevarat, nu mai era o gluma.

Se tragea in masa de manifestanti care inaintau dinspre complexul studentesc spre Bulevardul Vasile Parvan. Erau foarte multi, dar nu se vedeau pentru ca era seara, doar se auzeau. Atunci am auzit primele focuri."

Oamenii cereau paine, cereau mancare. "«Vrem bomboane de Craciun/Nu conducator nebun», asta era lozinca".

Blocul unde locuia Adriana Palcau se afla intr-un punct strategic foarte bun la momentul respectiv. "Este un bloc de unde se poate vedea Piata Operei. Noi stiam ca urmeaza sa fim ocupati pentru ca suntem un punct strategic foarte bun.

Vecinii se agitau ca vin niste trupe care vin sa faca ordine, nu stiam prea bine despre ce este vorba, dar sigur n-am mers pana intr-acolo incat sa evacuam cladirea. De pe acoperisul nostru se vedea jumatate din oras."

"Sub geamul meu a fost o unitate militara, ulterior am aflat ca erau cei din Calea Girocului. La un moment dat, unul din soldati a cerut apa. Sotul meu a coborat si superiorul lui, care era ranit, l-a rugat sa bea el primul ca sa vada ca nu-i otravita. Pana in data de 20 am avut tot timpul soldati sub geamul nostru.

Cred ca pe data de 20 au iesit si fabricile. O multime de oameni treceau Podul Neptun. Veneau dinspre zona industriala a Timisoarei: Solventul, UMT. Cred ca au avut niste lideri din fabrica. Ei i-au mobilizat. Au murit si dintre ei in primele seri.

Venise Dascalescu la Opera, s-a citit pentru prima oara Proclamatia de la Timisoara. Eram in strada atunci.

Ne intalneam cunoscutii, prietenii, ne imbratisam, era o euforie extraordinara, eram siguri ca urmeaza sa se intample ceva atunci ori niciodata. Am inteles ca a inceput si Bucurestiul, si alte orase, nu mai eram singuri.

Chiar am vrut sa sun la niste prieteni, in Bucuresti, sa spun ce se intampla. Initial m-am temut, apoi n-am mai avut ton la telefon.

Am fost urmariti, eram niste martori incomozi. Puteam sa spunem ce s-a intamplat sub geamul nostru. La geamul nostru s-au facut arestari foarte multe. Unii erau studenti. Noi am avut tot timpul senzatia ca armata ne apara. Astia care arestau erau civili si bagau arestatii in dube cu numar de militie."

SPITALUL. Revenind la episodul in care Adriana a fost ranita, aceasta povesteste cum vecinii au facut de paza pe casa scarilor cu sticle incediare ca sa apere casa. "Dupa ce am fost eu ranita s-a tras toata noaptea dintr-o vila de alaturi. S-a tras aiurea, s-a tras fara tinta, nebuneste. S-au gasit multe gloante infipte in zid. Dar asta e in seara zilei de 24 deja."

"Familia mea a chemat Salvarea, i s-a spus sa ma transporte cum pot ei pentru ca nu puteau intra in zona. A venit un vecin de-al meu, medic, care mi-a dat doua pastile pentru a-mi ridica tensiunea pana sa ajung la spital. Era un medicament care se dadea pilotilor in accidente. Era medic militar, vecinul meu.

Sotul meu m-a pus pe scaunul din fata al masinii personale care era rabatabil si m-a dus pana la Hotel Continental de unde ne-a preluat o ambulanta", isi aminteste Adriana.

Isi mai aminteste de zbaterea cumplita din spital, "pentru ca sunt alergica la antibiotice." "Din cauza asta n-au putut sa ma scoata din starea de soc. S-a procedat la o combinatie de antibiotice care nu se gaseau pe piata romaneasca pe la ora respectiva. Bolnavii nu aveau nici algocalmine."

A stat trei saptamani in spital, unde era cat p’aci sa fie anchetata de securisti. "La mine n-a venit nimeni sa ma ancheteze, dar se duceau la ceilalti bolnavi. Cum am putut eu sa ma tin pe picioare, am dat prima declaratie. Eram foarte speriata si in stare de soc. Nu stiam ce se intampla cu ai mei acasa. Am inteles ca a fost executia si m-am linistit.

Credeam ca s-au terminat focurile de arma si zelosii care au vrut sa-l apere in continuare pe Ceausescu."

A stat in spital pana in 20 ianuarie. "Nu prea percepeam lumea de-afara. Imi era foarte rau, suferisem o operatie foarte grea, slabisem foarte mult. Nu mergeam pe strada. Sotul meu ma vizita la spital in ianuarie si imi spunea ca inca se trage in oras. Se mai auzeau focuri in jurul Universitatii."

PERFUZIA DE UITARE. A incercat sa uite tot in toti acesti ani. Urmeaza tratamente in continuare. A avut spitalizari repetate.

"Mi-am dat doctoratul in inginerie genetica numai pentru a uita de tot si pentru a-mi gasi o preocupare istovitoare. Oamenii care au suferit astfel de mutilari sufletesti si fizice nu se refac usor. Unii nu-si mai revin deloc. Nu gasesc resurse sa accepte ca au fost invinsi si ca lupta lor a fost degeaba. Eu am facut asta pentru familia mea.

Eu trebuie sa fiu un om normal pentru ca familia mea sa fie o familie normala."

A predat probele cu ocazia primei declaratii pe care a facut-o in spital. Declaratia a fost luata de domnul procuror Ciobotea, detasat la Spitalul Judetean Timisoara. "Am predat glontul, o bucata de covor arsa si o bucata din perdea. Domnul procuror mi-a spus ca este un glont din dotarea Armatei si ca este de la o arma cu luneta.

Prima mea declaratie si alte declaratii ale vecinilor se afla la Parchetul Militar Timisoara, unde am asteptat sa se faca cercetari, sa se faca proba balistica in vederea gasirii criminalului."

PROCESUL. A acceptat cu greu sa se implice intr-un proces impotriva Armatei. "La insistentele mele repetate, in anul 2000, a venit de la Parchetul Militar Timisoara un domn procuror si un criminalist care a facut poze la fata locului, mi s-a spus ca este exclus sa fie un ricoseu. Au stabilit si locul de unde s-a tras. Apartamentul meu are geamurile inspre malul Begai.

Mi s-a spus ca s-a tras din copac."

"Am inceput procesul cand am vazut ca nu se intampla nimic la Parchetul Militar, ca toate cercetarile au fost practic lasate balta. Sa stiti, parerea mea este ca procurorii nu au avut nici o vina. A fost o decizie politica sa fie asfixiati cu alte cazuri ca sa nu se mai ocupe de revolutie."

Stia ca trebuie sa existe un proces penal pentru ca abia dupa aceea sa urmeze un proces civil pentru despagubiri. A luptat fara speranta. Nu intelege nici acum de ce este atat de complicat cazul ei. "Am avut un dispozitiv al Armatei in fata casei. Trebuie sa existe un jurnal al actiunilor de lupta din ziua respectiva. Trebuie sa existe consemnat ce s-a intamplat in jurul orei 9:30.

Astea trebuiau cercetate."

A fost un proces anevoios pentru ca in toate instantele a pierdut.

In cele din urma, in 2003 Curtea de Apel Timisoara i-a dat dreptate printr-o sentinta definitiva si irevocabila prin care i se acorda despagubiri materiale si morale in valoare de 23.000 de dolari in dauna Ministerului Apararii.

V-a impacat procesul asta? "Cred ca daca aparea respectivul si spunea: «Da, eu am fost, am gresit... Poate venea cu niste explicatii... Multumesc lui Dumnezeu ca traiesc. Faptul ca s-a ascuns si ca inca mai exista o tesatura de minciuni....nu poate decat sa ma dezguste. Unde e adevarul? Daca nu pentru mine, macar pentru fiul meu».

" "Procesul asta pe care l-am castigat nu ma multumeste cu nimic atata vreme cat cel care m-a tintit prin luneta este liber. Degeaba imi da Armata bani daca mie imi este frica in continuare."


PRESCRIPTIA BASMA CURATA
"Cred ca veti avea succes, mai ales daca se vor prescrie faptele astea. Pentru ca daca se prescriu, cei care au tras vor iesi la suprafata. De ce sa se mai teama, daca nu le mai face nimeni nimic?"


DEZILUZIE
"Macar sa fie aratati cei care au tras, sa-i vada lumea! Nu-I drept sa nu le roseasca obrazul cand ies pe strada. Altii isi taraie ranile toata viata... Sa iasa la vedere, unii dintre ei sunt campioni ai democratiei!" - Adriana Palcau


BANI PE RANA
"Tot conflictul meu interior nu are nici o solutie, am ramas exact ca in ’89, cand nu stiam cine trage. Suma asta care mi s-a dat nu rezolva lucrurile. M-ar fi multumit aflarea adevarului. Nu cred ca o suma de bani te poate impaca sufleteste"


REVOLUTIA PROCESELOR
"Oamenii trebuie sa lupte cu speranta, nu cum am facut eu. Trebuie sa aflam cine a tras in noi. Trebuie sa facem cumva sa rezolvam problema proceselor penale pentru ca acelea sunt importante. Sa facem o revolutie a proceselor impotriva celor care au tras" - Adriana Palcau


OBSTACOLE IN JUSTITIA ROMANA
Cazul Palcau este din fericire unul fericit si din nefericire unicul din tara. Avocatul Adrianei Palcau, Florin Kovacs, mai are alte doua actiuni pe rolul instantelor deschise impotriva Ministerului Apararii Nationale, Serviciului Roman de Informatii, Ministerului de Interne si Parchetului Militar, acestuia din urma reprosandu-i-se proasta gestionare a probelor, negasindu-se astfel vinovatul.

Trist este insa ca de la 1 ianuarie 2005 faptele comise in timpul revolutiei din decembrie 1989 se vor prescrie, astfel incat o mare parte din cei vinovati de crime nu vor mai fi raspunzatori in fata legii. Avocatul Kovacs spune ca in momentul deschiderii in instantele civile a unor astfel de actiuni prin care se cer despagubiri se intalnesc diverse obstacole.

Exista trei feluri de motive pentru respingerea de catre judecatori a acestor actiuni in instanta. Una este prescriptia extinctiva. Adica, se invoca art. 8 din decretul 167/1958 unde se afirma ca prescriptia dreptului la actiune in repararea pagubei prin fapta ilicita incepe sa curga de la data cand pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca atat paguba, cat si pe cel care raspunde de ea.

E adevarat ca in cazul Palcau nu se cunoaste persoana care a apasat pe tragaci, dar MApN si MI sunt responsabile pentru proasta gestionare a faptelor din decembrie 1989. O alta piedica este exceptia de pretimbrare, adica "sa timbrezi cu o suma de bani valoarea despagubirilor pe care le soliciti prin actiune", afirma Kovacs.

Tot el explica faptul ca instanta mai invoca uneori si lipsa calitatii procesuale pasive, adica nu a tras institutia, ci o persoana care nu a fost inca gasita vinovata.

BALCONUL STRATEGIC. In fata casei familiei Palcau s-au arestat studenti. Trupe ale Armatei au vegheat locul neincetat in timpul revolutiei, insa nimeni nu stie cine a tras.

AMINTIRE. Adriana pastreaza geamul prin care a trecut glontul, in speranta ca va fi una dintre probele care vor duce la prinderea vinovatului.















111 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică