Aproape toate masinile furate au fost recuperate in acest an de politistii de la Serviciul de Furturi Auto din Bucuresti. Aproape 75% din autoturismele luate de hoti au fost recuperate in primele luni ale acestui an de oamenii din subordinea comisarului-sef Dumitru Parjol.

Ei au devenit in scurt timp o unitate de elita, fiind singurul serviciu operativ din tara care are munitie de rezerva, pentru ca termina gloantele prea repede.

Cresterea inregistrata de politistii bucuresteni in ultimii doi ani este impresionanta, mai ales ca numarul infractorilor este in continua crestere, tot mai multe persoane apucandu-se de furat masini.

In acest an s-au furat aproape 1.300 de autoturisme, dintre acestea politistii reusind sa duca inapoi la proprietari aproape 1.000. Numarul este impresionant, deoarece in urma cu doi ani de zile situatia de la Serviciul de Furturi Auto era cu totul alta. Din 1.213 masini furate fusesera recuperate cu greu numai jumatate.

Cresterea de 25% a numarului de autoturisme gasite de oamenii legii a fost reusita din cauza faptului ca seful serviciului le-a facut politistilor norma la prins infractori, iar rezultatele nu au intarziat sa apara. In acest an, au fost prinsi peste 220 de hoti de autoturisme, 72 dintre acestia fiind membri ai unor grupari foarte bine organizate.

Numarul de autoturisme furate a crescut cu aproape 140 de bucati in ultimul an, in vreme ce numarul autoturismelor recuperate a crescut cu 216, acesta din urma fiind cel mai bun indicator.

Foc automat la furturi auto

Nu mai putin de 21 de infractori au putut fi arestati numai dupa urmariri ca in filme si focuri de arme. In total, in primele noua luni ale acestui an, au fost trase aproape 50 de gloante dupa infractorii care fura masini si peste 2.500 in poligon pentru antrenament.

De altfel, in afara de trupele speciale de interventie, politistii de la SFA sunt singurii din tara care au pistoale cu dispozitiv laser pentru ochire. Ei au ramas la un moment dat fara munitie, drept pentru care serviciul lor a primit un depozit propriu.

Situatia de la acest servicu este intens influentata de returnarea hotilor romani din strainatate, drept pentru care oamenii legii trebuie sa fie atenti tot timpul.

In urma cu trei luni, cand cel mai mare hot de autoturisme din Romania, Radu Bolgiu, a fost arestat in Spania, premierul Adrian Nastase dadea exemplu faptul ca spaniolii il arestasera dupa ce il impuscasera in cap. Coincidenta a facut ca imediat dupa declaratia primului-ministru un caz similar sa se petreaca si in Bucuresti.

"Oamenii mei erau in panda de trei zile, iar incidentul s-a petrecut la cateva ore dupa declaratia aceasta. Nu are o legatura directa, pentru ca noi ne facem treaba asa cum trebuie", a povestit comisarul-sef Dumitru Parjol.

Hotii fura Dacii si ocolesc sectorul 5

Cele mai multe autoturisme furate in Bucuresti sunt marca Dacia, in special albe. "Le fura, dupa care le dezmembreaza si le vand pentru piese. Mai exista si alte metode prin care le valorifica, dar in general dezmembrarea este cea care primeaza", explica seful de la Furturi Auto, care spune ca din cele 1.291 de masini furate in acest an, numai 165 sunt straine.

Cele mai multe furturi au avut loc in sectorul 2 al Capitalei de unde au disparut aproape 450 de autoturisme, in vreme ce recordul de pasivitate este detinut de sectorul 5, de unde s-au furat numai 79 de masini. Explicatia poate fi data de faptul ca multe dintre gruparile de hoti provin din suburbiile estice ale orasului.

Teoria este sustinuta de faptul ca si celelalte sectoare adiacente acestei zone au un numar ridicat de autoturisme furate: sectorul 1 - 217, iar sectorul 3 - 249, fata de 128 in sectorul 4 si 169 in sectorul 6.

Discipolii lui Bolgiu s-au imputinat

Dintre masinile straine care au fost furate, numai in cateva cazuri a fost folosite metodele lui Radu Bolgiu. "Doar in doua-trei cazuri hotii au simulat ca lovesc masina vizata din spate, iar in momentul in care victima a coborat, i-au furat autoturismul cu cheia originala", spune comisarul-sef Parjol.

Cele mai des intalnite sunt cazurile in care gruparile din comunele din jurul Bucurestiului au furat autoturisme romanesti cu chei potrivite.

Cea mai bine organizata grupare a fost anihilata la inceputul anului si era compusa din sase persoane. Cornel Vasile, Catalin Dorobantu si Florinel Neagu furau masinile din sectorul 2 al Capitalei, Marian Grecu si Aurel Ilie le "cosmetizau". Constantin Petre avea un adevarat garaj clandestin acasa.

Cei care furau masinile se duceau si cumparau autoturisme avariate de la care luau seria si o puneau pe cele sustrase, acelasi lucru facand si cu numerele.

Comisarul Parjol, spaima hotilor

Omul care se afla in spatele rezultatelor obtinute de Serviciul Furturi Auto de la Politia Capitalei este o adevarata legenda vie. Comisarul Parjol are peste 30 de ani de munca in politie, iar infractorii din Bucuresti tremura de frica in fata lui. In timpul carierei, actualul sef de la SFA a arestat aproape toata crema lumii interlope.

Fane Spoitoru si fratele lui Migdale, Trestian sau celebrul "sut" bucurestean Gogu Ceferistul sunt numai cativa dintre cei care au fost dovediti de Parjol. Pe vremea comunismului, cand se ocupa de hotii de buzunare, infractorii i-au facut acestuia o melodie care se canta pe la nuntile de tigani.