O-Zone sint imposibil de oprit. Dupa succesul neasteptat pe care l-au avut cu piesa “Dragostea din tei”, cei trei basarabeni au patruns in topurile europene cu al doilea cintec, “Despre tine”.

In majoritatea clasamentelor, O-Zone este singura formatie care figureaza in primele zece pozitii cu doua cintece. De remarcat este si faptul ca ambele sint cintate in romaneste. Si daca in aceasta perioada “Dragostea din tei” coboara incet din topuri, in ascensiune se afla cea de-a doua promovata, “Despre tine”.

Nici o alta trupa romaneasca nu s-a bucurat pina acum de un succes precum cel atins de O-Zone.

Pe 25 septembrie, in Europe Top 100, O-Zone, in coborire cu “Dragostea din tei”, urca pe locul 12 cu “Despre tine”. De asemenea, “Despre tine” este in urcare, pe 21, in World Singles Official Top 100. Si exemplele ar putea continua. Noul succes O-Zone este deja number 1 in Norvegia.

In numarul din 25 septembrie al revistei “Billboard”, O-Zone se situeaza cu ambele piese in Eurocharts, clasamentul de vinzari singles compilat pe baza datelor furnizate de 18 tari europene: “Dragostea din tei” figureaza pe locul 3, iar “Despre tine”, pe 6.

In Franta, O-Zone au fost 17 saptamini numarul 1 la vinzari, “Dragostea din tei” ajungind la peste 1.000.000 de unitati vindute. Numarul impresionant de exemplare achizitionate de francezi le-a adus in aceasta tara Discul de Diamant.

De asemenea, in Marea Britanie se afla pe locul 3 la vinzari, iar in Germania, de 9 saptamini, “Dragostea din tei” este cel mai bine vindut single. O-Zone figureaza pe locuri fruntase la vinzari si in alte state europene, precum Spania, Norvegia, Danemarca si Elvetia.

Francezii continua sa prefere ca telefonul mobil sa le sune pe ritmuri O-Zone. In Top 100 paroles, trupa figureaza pe locul 1, cu 10.663 de solicitari, urmata de Aventura cu “Obsession”, cu numai 1.760 de solicitari.