Socialistul Ferenc Gyurcsany a fost numit luni in functia de prim- ministru al Ungariei de presedintele Ferenc Madl. Fost ministru al sporturilor in cabinetul condus de Peter Medgyessy, el a fost insarcinat oficial cu formarea unui nou guvern.

Intr-un scurt discurs de acceptare a investiturii, Ferenc Gyurcsany a anuntat principalele puncte ale noului program de guvernare, care are drept obiective mentinerea unei cresteri economice de peste patru procente anual, reducerea treptata a deficitului bugetar, astfel incit Ungaria sa poata adopta moneda unica europeana euro pina in 2010, si formarea unui sistem al administratiei de stat mai

restrins si mai eficient. “Acesta este programul unei republici prospere si echitabile, un program pentru 10 milioane de cetateni ungari, un program elaborat cu responsabilitate pentru cei 15 milioane de membri ai natiunii ungare”, a subliniat premierul desemnat al Ungariei.

De asemenea, programul promite politici juste de asistenta sociala, reducerea taxelor, cresterea numarului de locuri de munca si imbunatatirea competitivitatii.

Noul program de guvernare al viitorului premier ungar mai prevede acordarea unor beneficii pentru cuplurile casatorite cu virste de sub 30 de ani, pensii mai mari, precum si oportunitati egale pentru femei si pentru minoritatile nationale.

Parlamentul de la Budapesta urmeaza sa dezbata si sa se pronunte prin vot astazi asupra programului propus de Gyurcsany.

“Utecistul de balcon”, devenit “socialistul de salon”

Ferenc Gyurcsany, in virsta de 43 de ani, este considerat un foarte bun politician, dar si unul dintre cei mai bogati oameni ai tarii.

Fost membru al organizatiei Tinerilor Comunisti (KISZ), el a fost desemnat candidat pentru functia de premier de Partidul Socialist (MSZP), in cadrul unui congres extraordinar ce a avut loc pe 25 august, imediat dupa demisia premierului inca in exercitiu, Peter Medgyessy.

Ambitios si energic, Ferenc Gyurcsany a fost numit in 2002 de Peter Medgyessy in postul-cheie de “consilier strategic” pentru modernizarea stingii unguresti, marcata inca de birocratia epocii comuniste. Ferenc Gyurcsany si-a facut astfel intrarea in viata politica a Ungariei de dupa Ô89, dupa ce facuse avere in sectorul privat.

Nascut in 1961, la Papa, vestul Ungariei, intr-o familie de muncitori, Ferenc Gyurcsany a urmat cursurile Academiei de studii economice, militind in acelasi timp in cadrul organizatiei Tinerilor Comunisti, unde a fost rapid propulsat printre liderii miscarii.

In 1989, in momentul in care regimul comunist se prabuseste in Ungaria, Ferenc Gyurcsany este perceput, la numai 28 de ani, ca un reprezentant al fostului sistem. El se lanseaza in sectorul privat, fondind in 1992 societatea de investitii si consultanta financiara “Altus”, specializata in preluarea intreprinderilor falimentare, si devenind milionar in scurta vreme.

Acest succes ii aduce insa si multi dusmani, in special in rindul MSZP. Cu o avere personala estimata la 14 milioane de euro, Ferenc Gyurcsany a fost calificat de unii drept “socialist de salon”.

Noul prim-ministru numit al Ungariei, Ferenc Gyurcsany, este cea mai bogata persoana care a ocupat vreodata acest post la Budapesta, dupa caderea regimului comunist, potrivit cotidianului “Nepszabadsag”.

Premierul este proprietarul unei locuinte de 400 de metri patrati, plasata in cea mai scumpa zona rezidentiala din Budapesta. Zvelt, elegant si imbracat mereu dupa ultima moda, Ferenc Gyurcsany este tatal a patru copii.