Romania va putea, in urmatoarele luni de zile, sa limiteze pagubele postseism dupa ce Institutul National de Fizica a Pamantului a pus in functiune Statia Seismica de la Plostina (jud. Vrancea). Statisticile arata ca cele mai importante pagube produse de un cutremur sunt cele asa-zise postseism, provocate de incendii.

Statia de la Plostina are tocmai acest rol de a predictiona seismele mari in timp si de a opri functionarea principalelor sisteme de alimentare cu gaze sau altele care ar pune viata romanilor in pericol.

Se pare ca, desi declarativ, sistemul de predictionare este unul civil, el ar putea avea si un rol militar, o data cu integrarea tarii noastre in NATO, si anume acela de a monitoriza experimentele nucleare de la "prietenii rusi si chinezi". "Sistemul de la Plostina este unul civil, insa el nu se va adresa populatiei.

Scopul sau va fi acela de a opri sistemele periculoase, respectiv gazele, curentul electric si alte instalatii care provoaca pagubele post cutremur", a precizat pentru Libertatea profesorul Gheorghe Marmureanu, directorul Institutului National de Fizica a Pamantului.

Conform acestuia, in Bucuresti, la cutremurul din 4 martie 1977 au fost inregistrate 42 de incendii puternice si au murit aproximativ 400 de oameni in catastrofe postseismice. "Avem vreo 30 de directii in care putem actiona cu acest sistem de avertizare seismica. El va fi un suport pentru un alt sistem pe care il construim", a mai spus directorul Institutului National pentru Fizica Pamantului.

Statia Seismica de la Plostina (foto sus) a fost pusa in functiune in urma cu aproximativ o luna de zile, insa ea nu a devenit inca operationala. stefan Tataru, seful Statiei Seismice Vrancioaia, cel care va coordona si Statia Seismica de la Plostina spune ca diferenta dintre cele doua consta in genul de senzori existenti.

Astfel, la Vrancioaia senzorii sunt de suprafata, in timp ce la Plostina acestia sunt senzori de adancime.

Avertizarea va fi facuta cu 20 de secunde inainte

"La Statia de la Plostina s-au facut testele si senzorii de acolo trimit deja informatiile in timp real la Bucuresti, la Institut, insa nu se poate vorbi de avertizare in timp real fiindca inca se mai fac studii in acest domeniu", a explicat Tataru.

Practic, daca componenta de predictie a statiei de la Plostina va fi pusa in functiune, specialistii spun ca un seism major va putea fi anuntat cu 20 secunde inainte ca unda seismica sa ajunga in Bucuresti. Un astfel de sistem functioneaza deja, el fiind pus la punct de un laborator particular de studiere a seismelor, Centrul de Avertizare Seismic, condus de Adrian Ailenei.

in comparatie cu acesta, sistemul de la Plostina se va adresa numai sectorului industrial, el neavand rolul de a informa populatia despre iminenta producerii unui seism.

Cu toate acestea, pana cand va fi inaugurata noua statie de la Plostina se poate spune ca in materie de seisme Romania nu a avansat prea mult din 1986 si pana in prezent fiindca, desi in Romania se produce un cutremur de peste 4 grade Richter pe luna, aparatele de monitorizare a seismelor de la Vrancioaia sunt din 1986, achizitionate dupa cutremurul de atunci.

Consolidari gratuite pentru cei care au venit sub 6 milioane

Consolidarea blocurilor construite inainte de 1940 si cu mai mult de 4 etaje, intrate in programul initiat de Ministerul Constructiilor, nu este agreata de toti locatarii. Multi spun ca n-au unde sa se mute pe perioada lucrarilor sau ca nu vor sa se inhame la datorii.

Ileana Tureanu, secretar de stat in Ministerul Constructiilor, ne-a spus ca "depinde foarte mult de asociatiile de locatari ca sa isi puna blocurile in siguranta. Desi Guvernul investeste in proprietatea privata, multi dintre proprietari nu au ajuns la un consens si nu permit constructorilor inceperea lucrarilor.

Statul plateste toate cheltuielile legate de consolidare, urmand ca proprietarul sa ramburseze banii fara dobanda, in 25 ani. in cazul celor care au venituri lunare pe membru de familie mai mici decat venitul mediu pe economie - care este acum de 6 milioane lei - ratele sunt preluate de stat. in acest caz au fost 80% din cei carora li s-au consolidat locuintele.

Multi dintre locatarii carora li s-au reparat locuintele le-au vandut la preturi foarte bune".