Bucurestiul este capitala europeana cea mai expusa la cutremure si alte calamitati naturale, a declarat, ieri, Gabriel Ionita, coordonatorul din partea Bancii Mondiale (BM) a "Proiectului de diminuare a riscurilor in cazul producerii calamitatilor naturale si pregatirea pentru situatii de urgenta". "Capitala este unul din primele zece orase din lume cele mai vulnerabile la cutremure.

Romania este una dintre tarile din regiune cele mai expuse la inundatii. Infrastructura de protectie impotriva inundatiilor este deteriorata si multe baraje au probleme de siguranta in exploatare", a afirmat reprezentantul Bancii Mondiale.

Pierderi anuale de 150 milioane dolari

In Romania, pierderile medii anuale produse cumulativ de toate calamitatile naturale se ridica la aproximamtiv 150 milioane de dolari, a mai declarat Gabriel Ionita. "Totodata, 20% din teritoriul national prezinta conditii favorizante producerii alunecarilor de teren.

Vulnerabilitatea la producerea unor accidente ecologice in zonele cu exploatari miniere s-a dovedit a nu trebui neglijata", a spus Ionita.

Consolidarea cladirilor, din iunie 2005

Autoritatile romane vor incepe, la jumatatea anului viitor, lucrarile de consolidare a cladirilor cu risc seismic ridicat din Bucuresti si 15 judete, in cadrul unui proiect in valoare de 203 milioane dolari, cofinantat din fonduri guvernamentale si un credit de la Banca Mondiala.

Printre cladirile care vor fi consolidate in Capitala se numara spitalele Bagdasar si Municipal, Comandamentul Central al Pompierilor, sediul central al Comandamentului Protectiei Civile si sediul Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului (Palatul CFR).

Termenul limita pentru intocmirea proiectelor tehnice este sfarsitul acestui an, iar licitatiile pentru atribuirea contractelor vor fi organizate la jumatatea anului viitor. Imprumutul Bancii Mondiale are o valoare de 150 milioane de dolari, iar contributia autoritatilor romane va fi de 46,6 milioane de dolari.

De asemenea, Romania va primi un imprumut nerambursabil in valoare de sapte milioane de dolari pentru asigurarea asistentei tehnice a proiectului, de la Fondul Global de Mediu, gestionat de Banca Mondiala. In program vor mai fi implicate si alte institutii, cum ar fi Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor, Ministerul Economiei si Comertului si Agentia Nationala pentru Resurse Minerale.

Cea mai importanta componenta a proiectului, in valoare de circa 102 milioane de dolari, vizeaza reducerea riscurilor in caz de inundatii si alunecari de teren.

De asemenea, 71,2 milioane de dolari sunt destinate componentei de reducere a riscurilor in caz de cutremur, 14,8 milioane dolari pentru diminuarea riscului de poluare in bazinul Tisei si 10,9 milioane dolari pentru imbunatatirea capacitatii de reactie in cazuri de urgenta.