Parlamentul European a adoptat un amendament la raportul sau asupra Bulgariei, in care se spune ca tara vecina poate adera la Uniune printr-un tratat individual, spre deosebire de aderarea "cuplata" cu Romania programata pana acum.

Separarea celor doua tari a fost argumentata de intarzierea in negocieri a Romaniei, care inca mai are doua capitole cruciale de negociat la o jumatate de an dupa ce Bulgaria a incheiat negocierile de pre-aderare.

Cu 72 de voturi pentru, trei impotriva si o abtinere, Comitetul pentru Afaceri Externe al Parlamentului European a adoptat raportul in privinta progresului Bulgariei pe calea aderarii.

Raportul adoptat marti seara de legislativul european recomanda ca progresul Bulgariei sa fie evaluat pe baza propriilor realizari si a unui program propriu, fara a fi afectat de alte tari candidate.

Peste trei saptamani, pe 17 decembrie, la summitul UE, Bulgaria si Romania spera ca negocierile de pre-aderare sa fie declarate incheiate de catre Comisia Europeana si sa fie inaintata o data pentru semnarea tratatului de aderare.