Robert Turcescu

Colacul de salvare

de Robert Turcescu     Cotidianul
Vineri, 3 decembrie 2004, 0:00


Zilele trecute, asemenea multor romani, am ramas impietrit, ingrozit si uluit in fata televizorului, ascultind avalansa de truisme si insailarea de vorbe fara nici o logica pornite din gura „stralucitilor“ judecatori ai BEC Emil Ghergut si Victor Pasca-Camenita.

Oamenii din partea carora asteptam cu sufletul la gura explicatii coerente si argumentate privind acuzatiile de frauda electorala au dat in fata Romaniei incremenite la televizor o reprezentatie grotesca si penibila a incompetentei si obedientei fata de Putere.

Las la o parte, desi e un aspect extrem de grav, modul timpit in care purtatorul de cuvint al BEC, Pasca-Camenita, a inteles sa se ante-pronunte in privinta scorului electoral, dindu-i invingatori la puncte mari distanta pe Adrian Nastase si Uniunea PSD + PUR. Era o declaratie-plecaciune in fata Puterii, dar, pentru multi dintre noi, nu mai constituia o noutate.

Citi dintre romanii atenti la ceea ce se intimpla in jur mai au, in momentul de fata, doza de naivitate necesara pentru a alatura Romaniei sintagma „tara cu justitie independenta“? Cine mai crede ca, in zilele noastre, numarul proceselor cistigate datorita probelor este mai mare decit al celor in care invingatorii sint decisi de un telefon primit de sus, din sferele inalte ale cercurilor de

putere politica si financiara? Prin urmare, medalia de cistigator atirnata de Camenita la gitul lui Adrian Nastase, cu mult timp inainte de terminarea meciului cu Basescu, am privit-o doar cu sila. L-am atirnat si eu pe Camenita in panoplia cu figuri de mai-mare-plinsul ale democratiei romanesti, linga Maria Huza si procurorul „Armaghedon“ Tuculeanu, si basta. Inca unul linga multi altii.

Exista insa un motiv foarte grav pentru care vorbele rostite de Ghergut si Pasca-Camenita trebuie privite cu ingrijorare si, indraznesc sa spun, chiar cu teama.

Alaturi de celebrele stenograme PSD, aparitiile televizate ale celor doi judecatori pot fi considerate disectii oribile in pintecele Puterii. In primul caz, asa cum am mai scris, ne-a fost dat sa vedem atotputernicia hidoasa care a umplut PSD si felul strimb in care judeca mintile unora dintre cei care conduc Romania.

In cel de-al doilea caz e vorba de o disectie, televizata de data aceasta, in corpul putred al puterii judecatoresti. Emil Ghergut si Victor Pasca-Camenita nu sint niste oarecare. Sint presedintele si vicepresedintele-purtator-de-cuvint ai unei institutii care, din patru in patru ani, are responsabilitatea imensa a supravegherii alegerilor.

Ghergut si Camenita sint cei de la care electoratul roman asteapta o dreapta judecata atunci cind apar suspiciuni legate de corectitudinea desfasurarii celui mai important proces care are loc in Romania o data la patru ani: procesul electoral. Nu am caderea sa judec eu sentintele pe care BEC le-a dat sau le va da in ceea ce priveste contestatiile depuse de partidele de opozitie.

Unele au fost deja respinse, celelalte vor avea, probabil, aceeasi soarta. Insa nu pot ramine indiferent la modul in care s-au infatisat electoratului din Romania, prin intermediul micului ecran, cei doi reprezentanti ai puterii judecatoresti.

Prestatia lor, penibila de la cap la coada, ne-a dat totusi marea sansa de a vedea si de a intelege cine sint si cum arata multi dintre cei care sint pusi astazi sa imparta dreptatea in Romania. Departe de mine gindul de a baga toti judecatorii tarii in oala cu laturi din care si-au facut aparitia pe micul ecran domnii Ghergut si Pasca-Camenita.

Are Romania si judecatori cinstiti, si buni profesionisti, si rezistenti la farmecele Puterii. Necazul e ca sint prea putini si ca, pe locul lor, in institutii precum BEC, extrem de importante pentru democratia romaneasca, se asaza camenite si gherguti incapabili sa ofere cetatenilor romani sentimentul reconfortant al dreptei judecati.

Aproape sase mii de judecatori si procurori din toata tara aleg astazi membrii Consiliului Superior al Magistraturii, organismul spre care se indreapta, de anul viitor, toate sperantele romanilor legate de instaurarea domniei legii si a actului de justitie savirsit cu profesionalism si in afara presiunilor Puterii.

Pentru mine, vazind mascarada votului din 28 noiembrie, acestea sint cele mai importante alegeri ale anului 2004. Si singurele in stare sa alunge, in anii viitori, mirosul greu de pasca-camenita aruncat, din nou, peste democratia romaneasca.


















53 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version