Politica moderna a inventat ideea unei "zile de nastere a statului" relativ tirziu, in incercarea de a crea in jurul unei constructii politice, fatalmente schimbatoare, iluzia sacralitati si, prin aceasta, a unei legitimitati pe care nu o are. Lipsa Suveranului, a Capului Incoronat, a Unsului lui Dumnezeu, a fost inlocuita cu personificarea unei abstractii, statul.

Pe oricine ai intreba ce sarbatoresc, francezii de exemplu, la 14 iulie, ti-ar raspunde simplu: ziua nationala. In realitate, ei sarbatoresc o schimbare de regim politic, una care a inlocuit monarhia absoluta cu ceva care, desi s-a transformat repede intr-o dictatura, iar mai apoi in monarhie de opereta, este considerat stramosul democratiilor moderne.

Ideea aceasta, a decretarii unei zile nationale, le-a venit politicienilor de pe malul Senei la un secol dupa caderea Bastiliei, in timpul celei de a III-a Republici, care isi cauta ea insasi o justificare istorica pentru intemeiere! La 4 iulie, americanii sarbatoresc tot ziua nationala, dar evenimentul evocat este de cu totul alta natura: proclamarea actului constitutional care a dat nastere

Americii ca stat independent fata de Coroana Britanica, Declaratia de Independenta. In cazul unora dintre monarhiile constitutionale moderne, ziua de nastere a suveranului este privita ca "zi nationala", Marea Britanie si Japonia fiind exemplele la indemina.

Altii sarbatoresc ziua de nastere a unui erou intemeietor sau poet, ori data oficiala a constituirii statului, ori un moment al istoriei lor, pe care il considera definitoriu pentru identitatea colectiva.

Romania a "sarbatorit", in ceva mai mult de un secol si jumatate de existenta, ca stat modern, tot felul de evenimente: unirea principatelor, intemeierea statului monarhic, alungarea regelui de pe tron si instaurarea structurilor totalitare ale comunismului, rasturnarea regimului antonescian si intrarea in orbita de dominare a URSS, un pronunciamento constitutional, actul prin care Marea

Adunare Nationala de la Alba Iulia a proclamat unirea definitiva a Transilvaniei cu Regatul Romaniei. Toate regimurile au invocat aceeasi pretentie de sacralitate a datei si a evenimentului pe care le-au ales ca "zi nationala".

In realitate, el a fost mai mult "imaginea emblema", cu care fiecare nou regim politic a dorit sa fie asociat si prin aceasta a spus mai mult despre natura regimului respectiv, decit despre ceea ce i-ar reprezenta mai bine pe romani si ziua lor nationala.

Daca m-ar pune cineva sa aleg, fara sa gindesc prea mult, variante la actuala "zi nationala", nu as ezita sa spun: ziua cind s-a construit primul calculator electronic in Romania; ziua cind Romania va semna Constitutia Europei, ziua in care a devenit liber - in mod legal, accesul la arhivele netrucate ale comunismului, ziua cind Saligny a inaugurat Podul peste Dunare, ziua in care primul

roman, traitor in Romania, va lua Premiul Nobel, ziua in care Ivireanu a scos de sub teasc prima Biblie in limba romana, ziua de nastere a primului soldat care a murit pentru apararea Romaniei moderne, ziua de nastere a lui Victor Babes sau Ion Cantacuzino, ziua cind a fost adoptat drapelul de stat al Romaniei si de ce nu, ziua de nastere a lui Eminescu sau Caragiale.

In spatiul public, al politicii de azi, "ziua nationala" mai functioneaza doar pentru ca, pe alocuri, este intretinuta de manifestarile protocolare prin care autoritatile doresc sa-si relegitimeze vremelnica ocupare a respectivelor functii si pentru a reacredita perenitatea, soliditatea, indestructurabilitatea, eternitatea institutiilor pe care le reprezinta.

Calitati, teoretic si practic, inexistente! Amploarea "sarbatorii" este la noi, dar si la altii, direct proportionala doar cu bugetul si timpul alocat de autoritati manifestarilor respective. Oamenii au, de regula, alte treburi. Nu ca ar fi insensibili la tema "zilei nationale".

In spatiul public, ea ramine prilej de "ceremonii" si cui nu-i plac ceremoniile, in spatiul personal este "zi libera", deci, bucurie! Cam la atit se mai reduce tema zilei nationale.

Politicienii si cei care decid politica in Romania au un soi de tropism pentru "originalitate", si de aceea, la noi, din patru in patru ani, ziua nationala se suprapune cu campania electorala. Consecinta este lesne de inteles. Intii Decembrie este remorcat de fiecare partid si candidat, cum poate si cit il duce mintea, la caravana sa electorala.

Singurul lucru de care ma mir este: de ce ne mai miram atita ca "nu mai exista nimic sfint pe lume?". De ce se mai indigneaza unii, teatral, pentru ca in loc de evocarea momentului istoric si a faptelor oamenilor care au dat identitate politica statului modern romanesc, politicienii zilei fac de 15 ani acelasi lucru: propaganda de partid si electorala.

Ba nu, mai fac ceva care chiar ne deosebeste de altii. Fac bilci! Adica transforma ceea ce ar trebui sa fie macar o zi a solemnitatii intr-o harta de obor!

Raspunsul meu la aceasta din urma intrebare ar putea sa para unora deconcertant: pentru ca, in esenta sa, conceptul "zilei nationale" este o constructie factica, iar politicienii romani sint, in esenta lor, oameni sinceri: nu se pot preface ca sint solemni, integri, respectuosi, increzatori in valori, nici macar atunci cind acest lucru le-ar fi avantajos!