Pretentiile PUR si ale UDMR - prea mari pentru un cabinet asa de mic

In fiecare birou de la PSD se face alt guvern

de     Adevarul
Sâmbătă, 4 decembrie 2004, 0:00


Mircea Geoana e pe punctul de a primi un guvern gata facut. In aceste zile, agitatia data de apropierea momentului la care se impart scaunele guvernamentale a atins cote maxime in PSD, cu toate ca schema finala a viitorului cabinet nu este inca definitivata si nici presedintele Romaniei ales.

Surse din partid spun ca abia maine va avea loc o discutie privind structura de guvern cu care PSD este gata sa inceapa negocierile cu PUR si UDMR. Cu toate acestea, aproape in fiecare birou se face cate un guvern. Se stie cu certitudine ca viitorul cabinet va avea trei sau chiar patru posturi de vicepremier (ministri de stat).

Unul este in mod clar al PUR, care l-a si nominalizat pe Codrut Seres in momentul constituirii Uniunii PSD+PUR. Tot ca o certitudine este data si prezenta lui Ioan Rus ca vicepremier, urmand sa raspunda in acelasi timp si de Ministerul de Interne. Posturile 3 si 4 raman in zona speculatiilor. Dan Ioan Popescu, Mihai Tanasescu si Ioan Talpes privesc cu speranta spre unul dintre aceste fotolii.

In ecuatie intervine insa si reprezentantul UDMR, Gyorgy Frunda, in cazul in care UDMR va solicita si va obtine un post de vicepremier. Formatiunea maghiara a mers pe principiul "cat dati PUR, ne dati si noua", ceea ce inseamna trei ministere si un post de vicepremier.

In acest fel, 6 din cele 15-17 ministere gandite initial de PSD ar putea pleca spre partenerii politici care ii asigura votul in Parlament. La ora actuala, repartizarea pe ministere este destul de incurcata. Mihai Tanasescu ramane batut in cuie la Finante, cu toate ca, la un moment dat, Mircea Geoana intentiona sa-l inlocuiasca cu o persoana adusa din strainatate.

Ministerul Apararii Nationale si-ar putea schimba ministrul, prin plecarea lui Ioan Mircea Pascu spre Ministerul de Externe, care la randul sau ar urma sa fuzioneze cu Ministerul Integrarii.

Dan Ioan Popescu vizeaza atat mentinerea in continuare in fruntea ministerului pe care-l conduce, dar numai daca devine vicepremier, in caz contrar, privirile sale se indreapta spre presedintia Camerei Deputatilor, disputata la ora actuala si de Miron Mitrea si Viorel Hrebenciuc.

Ministerul Agriculturii si Ministerul Muncii ar putea reveni PUR, cu toate ca partidul lui Voiculescu isi doreste foarte mult Ministerul Economiei si Industriilor. Ministerul Mediului si cel al Sanatatii ar putea fi cedate UDMR, desi intr-o alta varianta se spunea ca Sorin Oprescu va fi urmatorul ministru al Sanatatii.

Justitia ramane in mainile lui Cristian Diaconescu, chiar daca si PUR si UDMR liciteaza pentru acest minister. Intr-un caz exceptional, Cristian Diaconescu ar putea fi mutat inapoi la Ministerul de Externe, dar acest lucru ar insemna ca dintre Ioan Mircea Pascu si Ioan Talpes unul ramane fara portofoliu, avand de impartit Apararea.

Pesedistii se mai gandesc si la celelalte posturi din zona puterii, respectiv cele de la Cotroceni, unde s-ar putea muta Adrian Nastase. Aici se vehiculeaza ca varianta sigura prezenta lui Ilie Sarbu drept sef al Administratiei prezidentiale si ceva mai putin sigura, cea a lui Gabriel Oprea, care ar putea sa raspunda de siguranta nationala.

Toate aceste ipoteze sunt considerate doar variante de lucru, in timp ce surse din partid vorbesc despre posibilitatea aparitiei unor surprize dupa ce se va fi definitivat structura viitorului cabinet.


















28 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă