Grupul austriac OMV a virat, ieri, in conturile escrow deschise la sucursala ING Bank din Bucuresti, suma de 1,499 miliarde de euro, informeaza Ministerul Economiei. Din valoarea totala virata, 668,81 milioane de euro reprezinta pretul pachetului de 33,34% din actiunile Petrom, achizitionat direct de OMV de la statul roman.

Restul sumei, 830,5 milioane de euro, va fi subscrisa in contul majorarii de capital, operatiune prin care OMV va detine 51% din capitalul social al Petrom. Cu aceasta suma, capitalul social al Petrom va fi majorat de la 38.210 miliarde de lei la peste 56.000 miliarde de lei.

Sumele vor fi virate din contul escrow in contul Ministerului Economiei (pentru actiunile cumparate) si, respectiv, in contul Petrom (pentru actiunile nou subscrise), dupa inregistrarea transferului actiunilor, al carui termen de finalizare este prevazut pentru data de 20 decembrie.

Contul escrow este deschis la o terta parte, neutra in tranzactie, principala caracteristica a acestuia fiind ca depunerea va fi eliberata catre beneficiar numai dupa indeplinirea anumitor conditii, prevazute in cadrul unui acord scris.

Pe de alta parte, agentia de evaluare financiara Fitch Ratings a imbunatatit, de la "BB minus" la "BB", calificativul acordat SNP Petrom si cel aferent emisiunii de eurobonduri a firmei, in valoare de 125 milioane euro, scadenta in luna octombrie 2006, potrivit unui comunicat Fitch.

Gardianul - 9 decembrie 2004