Nici in coşmarurile cele mai negre nu mă gindeam că vom ajunge in situaţia de după primul tur. Cind am scris articolul „Cum pot fi ratate alegerile?” (Dilema Veche, nr. 40), găseam cererile Pro-Democraţia atit de logice, incit părea absurd să nu fie ascultate.

Alegerile au fost ratate, o mare parte din societatea romanească rămine convinsă că a fost fraudă. Şi are tot dreptul.

Tema afectării imaginii Romaniei in lume a fost fraudulos adusă in discuţie. Sint absolut de acord că Traian Băsescu a făcut doi paşi in loc de unul. Ar fi trebuit să ceară renumărarea voturilor, nu anularea alegerilor. Dar lideri de opinie respectaţi au părut a fi brusc obsedaţi de imaginea ţării şi doar de asta.

Ca la un ordin (?), televiziunile s-au grăbit să difuzeze doar această opinie. PSD a preluat pasa şi a mers pe ideea de iresponsabilitate a opoziţiei. Astfel incit, imaginea Romaniei a devenit fraudulos subiectul zilei, nu frauda la alegeri.

De fapt, imaginea Romaniei este doar o temă adiacentă şi depinde de intrebarea esenţială: a fost fraudă? Dacă a fost fraudă, imaginea cărei democraţii romaneşti merită a fi apărată? Nu avem nici un motiv să pozăm in democraţie serioasă cind nu este aşa.

In acest caz, imaginea Romaniei a fost compromisă de cei care au fraudat alegerile şi de cei care le-au permis, nu de cei care au acuzat furtul.

Cine a stricat imaginea Romaniei?

Dacă din contră, s-ar fi demonstrat, credibil, că nu a fost fraudă, atunci imaginea Romaniei in lume nu ar fi avut de suferit şi doar imaginea lui Traian Băsescu in Romania ar fi fost definitiv compromisă. Este un raţionament logic foarte simplu.

Dar pentru a opera cu el, ar fi trebuit să avem un răspuns serios din partea instituţiilor la intrebarea esenţială: a fost sau nu fraudă? Incă preşedintele Iliescu a spus: „Or fi fraude, dar nu ele dau nota dominantă a alegerilor”.

Această ignorare senilă a posibilelor fraude a fost sistematic aplicată de instituţiile independente care trebuiau să vegheze la corectitudinea scrutinului. Din moment ce opoziţia a reclamat furtul, Biroul Electoral Central trebuia să facă tot posbilul pentru a convinge populaţia că totul a fost corect.

In calitate de principali suspecţi, PSD şi Guvernul ar fi trebuit să solicite din proprie iniţiativă renumărarea, pentru a da asigurări că totul a fost corect. Din păcate, s-a mers pe soluţia sovietică a negării şi a punerii in faţa faptului implinit.

Aceste trei organisme ar fi trebuit să cerceteze imediat listele suplimentare, să solicite parchetului trimiterea urgentă in judecată a celor care au votat multiplu şi să invite opoziţia la o renumărare a voturilor de către comisii multipartinice.

Ar fi costat mai mult, ar fi durat mai mult, dar am fi avut un răspuns credibil la intrebarea esenţială. Nu e nici o ruşine să renumeri voturile, au făcut-o şi americanii şi nu au murit din asta. Imaginea democraţiei romaneşti ar fi fost salvată.

Dacă Adrian Năstase se ştia nevinovat, avea toate motivele să procedeze cit mai transparent cu putinţă. Dacă. Altfel, noul Parlament va avea o gravă problemă de legitimitate.

Dar PSD, Guvernul şi BEC (in această ordine) au inchis discuţia imediat. De unde pot şti că neregulile au influenţat sau nu rezultatul dacă nu au cercetat neregulile? BEC a cerut opoziţiei să aducă dovezi, dar a inchis rezultatul fără a-i lăsa timpul să cerceteze măcar listele suplimentare.

Adică ceea ce ar fi trebuit să facă BEC. Abia in acest punct, imaginea democraţiei romaneşti este afectată. Pină atunci, era doar o acuză a nemulţumiţilor, dar după inchiderea alegerilor avem deja proba relei credinţe.

Imaginea Romaniei a fost compromisă de BEC, Guvern şi PSD pentru că au preferat politica faptului implinit, in locul incercărilor sincere şi transparente de a convinge de dreptatea lor.

Deci, a fost fraudă?

Toţi sint de acord că a fost o bulibăşeală administrativă. Dar recitind stenogramele din comisia parlamentară, care a hotărit votul cu cărţile de identitate, putem avea şi prezumţia de premeditare din partea PSD.

Răspunsul este complex: incompetenţa administrativă a fost evidentă şi această incompetenţă a favorizat o eventuală fraudă. Dovezile sint multiple şi credibile, iar graba de a inchide situaţia fără o cercetare serioasă face ca ipoteza fraudei să fie cea mai plauzibilă.

Magnitudinea fenomenului votului multiplu, prezenţa sa mai ales in anumite judeţe total cotrolate de PSD, lipsa de reacţie a poliţiei şi parchetului, şi ele controlate de PSD, sint indicii rezonabile pentru o acuză de fraudă organizată. In ce priveşte voturile nule, BEC a incercat să-şi acopere incompetenţa prin minciuni succesive.

Singura soluţie era deschiderea sacilor şi renumărarea de către comisii multipartinice. Atit de aberant a fost comportamentul instituţiilor in acest caz, atit de strigătoare la cer reaua credinţă, incit avem toate motivele să bănuim premeditarea şi organizarea.

Răspunsul complex devine simplu: cel mai probabil a fost fraudă – premeditată şi organizată.

In teoria democratizării, Romania trecea drept un succes după două schimbări succesive de putere. Probabil se vor scrie studii de caz despre cum o astfel de democraţie se poate intoarce in timp.

P.S.

Unele dintre calculele care au stat la baza articolului de săptămina trecută au conţinut erori datorate supraevaluării voturilor redistribuite. Eroarea a avut la bază comparaţia cu alegerile din 2000. Dacă presiunea timpului poate fi o scuză, rog cititorii să accepte scuzele de rigoare.