Robert Turcescu

Stimate domnule C.T. Popescu,

de     Cotidianul
Vineri, 10 decembrie 2004, 0:00


E adevarat, nu ne cunoastem de foarte multa vreme. Ne-am strins pentru prima oara miinile acum citiva ani, poate trei, poate patru. M-am simtit onorat sa pot face acest lucru la vremea respectiva pentru ca, asemenea multor colegi din generatia mea, il consideram pe Cristian Tudor Popescu drept unul dintre foarte putinii ziaristi adevarati ai Romaniei.

Omul cu logica de fier, intransigent, cultivat, incoruptibil. Atribute pe care multi dintre cei care va citesc si astazi le vor fi apreciat cum se cuvine de-a lungul timpului. Pentru mine insa, incepind de miercuri noapte, toate aceste calitati s-au strivit intr-un tablou neclar, pe care il privesc nedumerit, incercind sa aflu cine este si unde este, de fapt, adevaratul Cristian Tudor Popescu.

As vrea sa ma fac bine inteles. Ca tinar jurnalist, undeva, la inceputul anilor ’90, mi-ati servit drept model. V-am citit textele si cartile. Aparitiile dumneavoastra televizate m-au facut, in citeva rinduri, sa va aplaud la propriu.

Mai tirziu, in confruntarile 100% pe care vi le-am propus la Realitatea TV, m-am simtit invingator nu atit datorita blestematului de rating, care intotdeauna a fost peste asteptari, cit, mai ales, pentru calitatea dialogurilor pe care le-am avut impreuna.

Cu toate acestea, nu inseamna ca m-am predat neconditionat opiniilor si argumentelor exprimate de dumneavoastra in scris sau in aparitiile publice. Au fost momente, nu putine la numar, in care mi s-a parut ca fortati pina la tortura cuvintele, incercind sa le asezati in pozitia necesara sustinerii unor teorii strimbe.

Dar, de fiecare data, v-am admirat tenacitatea si consecventa cu care ati inteles sa va aparati unele puncte de vedere. Miercuri seara, si aceasta admiratie a incetat brusc.

Domnule Popescu, spre deosebire de altii, care din diverse motive si sub diferite interpretari va atribuie fel de fel de intelegeri oculte cu unii dintre oamenii politici, eu nici nu vreau sa deschid acest subiect. E adevarat ca m-a surprins si pe mine in aceasta campanie electorala felul in care ati clamat, cu o insistenta bizara, pericolul ucrainizarii Romaniei.

N-am inteles, desi am urmarit cu mare atentie ce s-a intimplat, nici motivele pentru care ati prezentat un accident de masina, tragic, e adevarat, dar savirsit fara intentie, ca pe un eveniment in stare sa defineasca fara echivoc ceea ce inseamna SUA si poporul american la ora actuala.

Recent, m-am simtit stinjenit citind acel pseudo-apel al „intelectualilor“ din Romania gazduit cu generozitate in paginile ziarului pe care il conduceti. Au fost si citeva derapaje de limbaj si de atitudine, in emisiunea tv din cauza careia va scriu, pe care le-am privit cu mirare.

Dar, asa cum am procedat de fiecare data in astfel de situatii, indiferent ca a fost vorba de dumneavoastra sau de punctele de vedere exprimate de alti colegi de breasla, am respectat dreptul celorlalti de a nu fi de acord sau in acord cu ceea ce gindesc sau cred eu la un anumit moment.

Este judecata pe baza careia incerc sa trec, de aceasta data ca telespectator, peste momentul penibil in care ati incercat sa acreditati ideea ca Traian Basescu sau Theodor Stolojan sint mincinosi.

Scrisoarea de fata o public insa dintr-un alt motiv, care nu are legatura cu simpatiile sau antipatiile politice pe care, si eu, ca si dumneavoastra, le avem sau nu la un moment dat. Va scriu pentru ca in emisiunea de miercuri seara, invocind mentinerea catastrofalului judecator Ghergut in fruntea BEC, ati anuntat ca, pentru prima oara in ultimii cincisprezece ani, nu va veti mai prezenta la vot.

Din acel moment, domnule Popescu, v-am simtit departe, ca o amintire din copilarie. M-am gindit ore intregi cum sa va prezint motivele pentru care eu cred ca Romania are nevoie, duminica, 12 decembrie, de o prezenta foarte mare a cetatenilor la vot. Inclusiv a dumneavoastra, domnule Popescu.

Cautind in arhiva personala, am descoperit insa un fragment de text, care va apartine si care ma elibereaza de aceasta pledoarie pro-vot. Sint curios cum priviti acum, domnule C. T. Popescu, rindurile de mai jos, aparute sub semnatura dvs. in octombrie anul trecut, la scurt timp dupa ce (ironia sortii!) v-a revoltat o aparitie la televiziune a domnului Octavian Paler.

„Aparind marti seara la Televiziunea publica, alaturi de un soi de tucalar al lui C.V. Tudor linga care parea ca se simte foarte bine, dl Paler a trintit-o lat si satisfacut de sine: eu nu merg la vot.

Carevasazica, dupa ce a compilat o capita de pagini despre Grecia antica, cea care a inventat cuvintul democratie, dupa ce ne serveste regulat eructatiunile sale erudite din Tocqueville sau Clemenceau despre aceeasi democratie, Paler trage concluzia stiintifica: sa nu mergem la vot.

Nu-mi face placere sa-i explic Socratelui nostru de serviciu ca a nu merge la vot nu poate insemna o forma de protest, ci doar o forma de primitivism politic. Doi insi care refuza sa-si exprime votul, indiferent de motivele pe care le invoca, bat amindoi spre paleoliticul civilizatiei cetatenesti.“ Pina duminica mai sint doua zile.

Eu, domnule Popescu, la fel ca multi alti cetateni ai Romaniei, voi merge la vot. Si inca mai cred ca veti veni si dumneavoastra. Pentru ca, indiferent de ghergutii din fruntea BEC sau de invingatorul scrutinului de duminica, am credinta ca numai asa vom reusi sa ne salvam copiii din primitivismul lumii romanesti in care traim acum. Va astept la vot, domnule Popescu.

Primiti aceasta scrisoare ca pe o mina intinsa de un prieten, pentru ca numai prietenii adevarati au taria sa ne atraga atentia atunci cind gresim. Chiar daca ne cheama Cristian Tudor Popescu.















276 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version