Gabriela Spanic cunoscuta publicului roman in special din telenovela „La Usurpadora“ („Razbunatoarea“) este indragostita de Lucian Viziru. Asa spun gurile rele si acesta este lucrul pe care l-au putut vedea si cei care au urmarit emisiunea de 3x Femeie la care a fost invitata actrita de telenovele si in care Viziru a fost pe post de gazda.

Gabriela parea de-a dreptul fermecata de Lucian cand acesta i-a cantat una dintre melodiile lui si, in timpul ramas, i-a tot aruncat ocheade pline de inteles chiar in timpul emisiei in direct. Romanul i-a picat cu tronc, chiar daca nu este o vedeta de talia fostilor iubiti.

Spanic a fost casatorita cu actorul venezuelan Miguel de Leon, iar in vara aceasta tabloidele britanice spuneau ca a fost vazuta cautand o locuinta in Miami impreuna cu actorul american John Cusack, pe care il cucerise inca din iarna anului trecut, la o petrecere a unui cunoscut sportiv, in Republica Dominicana.

Se pare ca intre Gabriela si vedeta Acasa Tv a fost vorba de dragoste la prima vedere si ca asta ar fi motivul pentru care actrita vrea sa isi petreaca ziua de nastere in Romania.

In plus, gurile rele spun ca, imediat dupa ce l-a intalnit pe Lucian, Gabriela a modificat conditiile pe care le-a impus producatorilor telenovelei „Numai iubirea“ si l-a cerut pe Viziru drept partener, desi acesta nu figura in distributie.

Dar iata care este povestea actritei care a fermecat publicul din Romania:

CUCERITOAREA

Frumoasa venezuelana, de origine croata, acum in varsta de 31 de ani, a fost casatorita cu actorul Miguel de Leon, de care s-a indragostit in timpul filmarilor la prima telenovela in care a jucat un rol principal. Nunta a fost televizata, fiind considerata unul dintre evenimentele de seama ale anului 1997.

Cei doi au divortat la inceputul anului 2003, si dupa o scurta idila cu un alt actor mexican, Gabi l-a cucerit pe unul dintre cei mai cunoscuti actori de la Hollywood: John Cusack. Acesta din urma a fost vrajit de frumusetea si de personalitatea actritei din clipa in care s-au cunoscut in timpul unui cocteil.

Intr-un interviu din vara acestui an, Spanic marturisea ca John Cusack o surprindea de fiecare data cu cate ceva. Spre exemplu, a invitat-o pe o insula particulara si a trimis un elicopter sa o ia de la hotel pentru a o duce la locul de intalnire. Cu o alta ocazie, a inchiriat o vila unde au dat o petrecere: „Am dansat toata noaptea pe muzica araba, merengue si salsa, apoi am cantat la karaoke.(.

.

.) Imi spunea ca sunt cea mai frumoasa femeie pe care a intalnit-o vreodata. John este un om extrem de tacut, ceea ce m-a surprins, insa este si foarte inteligent.

CONFUNDATA CU SORA EI

Gabriela Elena Spanic Ultera s-a nascut pe 10 decembrie 1973 in Ortiz, Venezuela. Are o sora geamana Daniela (un model foarte cunoscut in Venezuela), o alta sora Patricia si un frate Antonio. Gabriela Spanic este foarte apropiata de sora sa geamana. Atat de apropiata, incat s-au indragostit la un moment dat de acelasi barbat.

Alta data, sotul lui Gabi i-a tras o palma Danielei, fiind convins ca este nevasta sa, cu care se certase destul de rau.

Spanic are radacini in Croatia, din partea tatalui, actrita intalnindu-se pentru prima data cu rudele croate abia in anul 2000 cand impreuna cu sora sa geamana a vizitat Slovenia, Croatia si Indonezia. Prin intermediul revistei Gloria, artista a reusit sa-si regaseasca familia. Pentru a-i reuni, Gabi a organizat o petrecere de proportii in Zagreb (capitala croata).

S-A SATURAT DE ROLURI DUBLE

Timp de un an, Gabriela Spanic a urmat cursurile facultatii de psihologie, insa a renuntat in favoarea actoriei, adevarata sa pasiune. Frumusetea ei a fost remarcata in cadrul mai multor concursuri de miss, unde a si castigat titlul de Miss Guarico (1992) si Miss Body in cadrul competitiei „Miss Venezuela International“.

„La Usurpadora“, telenovela in care a jucat dublu rol, interpretand surori gemene, a fost unul din cele mai mari succese profesionale ale Gabrielei.

Chiar daca a declarat in nenumarate randuri ca s-a saturat sa tot joace roluri de gemene, aceasta a fost prima sa productie filmata in Hollywood-ul telenovelelor, asa cum este supranumit Mexic, fiind exportata in 120 de tari si tradusa in 25 de limbi.

CUSACK, UN AMANT RAVNIT

John Cusack nu prea a avut de ales cand i s-a trasat cariera. Si asta pentru ca tatal sau, actorul Dick Cusack, i-a descoperit talentul inca de cand avea 12 ani si de atunci a tot aparut in diverse productii ale studiourilor de film americane. Cam la fel s-a intamplat si cu fratii si surorile sale. Asa ca Anne Cusack, Bill Cusack, Sussie Cussack sunt cu totii actori.

„High Fidelity“ si „Being John Malkovich“ sunt doar doua dintre filmele in care s-a remarcat. John a avut relatii cu actritele Neve Campbell, Lili Taylor, Alison Eastwood, Claire Forlani si Minnie Driver.