Handbal: Romania - Germania 24-26

de     Gazeta Sporturilor
Sâmbătă, 11 decembrie 2004, 0:00


Dupa victoria lejera in fata Suediei, in meciul de debut de la Campionatul European din Ungaria, Romania a avut ca adversar aseara, in ziua a doua, "nationala" Germaniei, o echipa mult mai robusta, dar care nu face parte nici pe departe dintre formatiile de top.

"Tricolorele" le batusera pe nemtoaice cam pe unde le prinsesera, ultima data chiar in urma cu o luna, la "Trofeul Carpati", cu 32-24. Acum nu s-a mai intimplat asa.

Tehnicianul-general Cornel Otelea a facut o singura schimbare fata de intilnirea cu scandinavele, locul Luminitei Hutupan fiind luat intre buturi de Paula Radulescu. Ambii goalkeeperi au avut insa o prestatie nu foarte fericita, adunind in total doar sapte mingi aparate.

Romania a condus si asa 50 de minute, dar au tradat-o finalul si tactica antrenorului Cornel Otelea, care a insistat pe "miinile moarte" Carmen Amariei si Mihaela Senocico.

In lipsa nici unui inter dreapta de meserie, antrenorul a incercat toate variantele, fara solutii insa, nici Simona Gogirla nefiind in apele ei pe acea parte. Amariei a avut doar 20 la suta procent de reusita, in vreme ce Gogirla 29. A lasat-o acasa insa pe Cristina Mihai, aflata pe locul trei in clasamentul golgeterilor chiar in tara care a batut Romania aseara.

"Nu are valoare sa joace in echipa Romaniei", a subliniat Otelea inca o data.

La plusuri, aseara nu pot fi trecute decit Roxana Gatzel, care a fost schimbata insa inexplicabil pe final, pivotul Oana Manea, care nu a avut foarte multe mingi pentru a le fructifica, si Valentina Elisei, ea ratind insa o aruncare de la 7 metri intr-un moment-cheie. Organizatorii au ales-o pe Aurelia Bradeanu cea mai buna romanca de pe teren.

Germania a cistigat in final cu 26-24, dar Romania merge in faza a doua a turneului, la Debrecen, gratie golaverajului bun. Ultima intilnire din grupa va avea loc duminica, impotriva campioanei olimpice, Danemarca.


S-a accidentat si Olariu!

In minutul 25 al partidei cu Suedia, interul stinga Adina Olariu a fost lovita in genunchi, cu capul, de catre coechipiera sa Cristina Varzaru si nu a mai putut continua jocul. Varzaru a cazut din saritura pe jucatoarea de la Astral Posta Cilnau, care a fost scoasa in brate de Anisoara Durac (foto). "Are un traumatism puternic la genunchi.

Am intrebat-o daca mai poate evolua si a spus ca are dureri mari. Vom vedea cu exactitate doar dupa o radiografie", a declarat antrenorul Cornel Otelea. El poate chema de acasa o jucatoare, daca Olariu nu va mai putea continua competitia.

Otelea nu se gindeste la demisie

Intrebat daca va demisiona in cazul in care Romania nu-si va realiza obiectivul la Campionatul European, Cornel Otelea a spus ca nu vorbeste despre acest subiect decit la finalul competitiei. "Mai avem sanse sa prindem unul dintre primele sase locuri. Acum ma gindesc doar la meciul cu Danemarca", a mai spus el.

Infringerea cu Germania a pus-o pe seama ratarilor de la 7 metri, pe precipitarea din finalul jocului si nerezolvarea situatiilor de unu la unu. "Am pierdut o batalie, nu si razboiul", a incheiat Otelea la conferinta de presa.

Senocico are lombosciatica

"Merita sa fie capitan, are o mare personalitate, cu toate ca nu e un lider de echipa", a motivat Otelea de ce a desemnat-o pe Senocico capitanul formatiei inainte de CE. "Nu trebuie sa o criticati, pentru ca evolutiile ei slabe pot fi cauzate si de lombosciatica de care sufera", a declarat tehnicianul.

Nu a spus insa este de ce a convocat-o pe Senocico daca nu poate evolua la capacitate maxima.


REZULTATE

Campionatul European feminin, Ungaria, ziua a doua: grupa D: Ungaria-Austria 34-29; Franta-Belarus 29-27. Clasament: 1. Ungaria 4p; 2. Austria 2p; 3. Franta 2p; 4. Belarus 0p. In grupele A si B a fost zi de pauza.

Grupa C
Rezultate
Romania-Suedia 32-25; Danemarca-Germania 27-24; Romania-Germania 24-26; Danemarca-Suedia 24-21

Clasament:
1. Danemarca 2 2 0 0 51-45 4p
2. Romania 2 1 0 1 56-51 2p
3. Germania 2 1 0 1 50-51 2p
4. Suedia 2 0 0 2 46-56 0p
Ultimele meciuri, miine: Romania-Danemarca (ora 19:15); Germania-Suedia (ora 21:15)

Romania-Germania 24-26 (14-12)
Au marcat: Amariei 6, Elisei 4, Varzaru 3, Bradeanu 3, Manea 2, Gogirla 2, Olariu 2, Durac 1, Avadanii 1 pentru Romania, respectiv Jurack 5, Blacha 5, Baumbach 4, Erfmann 4, Melbeck 3, Danilovici 2, Harke 1, Heinze 1, Schmidt 1
Au arbitrat: L. Solodko - A. Solodko (Polonia)

Romania e calificata

Indiferent de ultimele rezultate din grupa C, Romania este calificata in seria principala de la Debrecen, nemaiputind sa scape locul 3 chiar daca pierde si ultimul joc, Germania si Suedia avind emotii acum. Nu se cunoaste insa cu cite puncte va pleca echipa noastra, doar rezultatele cu formatiile calificate mai departe luindu-se in considerare.



















92 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică