Este un lucru cert ca Ion Iliescu se intoarce la partidul pe care l-a creat si devine la fel de sigur faptul ca acesta vrea sa conduca PSD dupa propriile reguli. El a lasat sa rabufneasca o serie de nemultumiri la adresa situatiei actuale din PSD, lansind o amenintare directa catre coruptii partidului.

In cadrul emisiunii „Seara presedintilor“, difuzata de Antena 1 aseara, Iliescu a reluat tema modernizarii partidului si a eliminarii din structurile acestuia a personajelor controversate. La intrebarea Gabrielei Vrinceanu Firea despre rolul politic al PSD, seful statului a raspuns ca una dintre prioritatile sale va fi schimbarea perceptiei asupra partidului.

„Vreau sa dau mai multa coerenta activitatii de partid. Trebuie sa ne debarasam de niste naravuri nenorocite care au stricat imaginea partidului“, a spus Ion Iliescu. El vede Congresul PSD din luna ianuarie drept ocazia pentru a incepe restructurarea.

„Principala misiune, si aceasta va fi si chestiunea de fond a Congresului din ianuarie, este cum sa inlaturam perceptia aceasta a coruptilor si a baronilor care s-au grupat in jurul PSD“, afirma seful statului.

„Un partid social - democrat veritabil“

Iliescu crede ca PSD trebuie transformat intr-un partid social-democrat veritabil. „PSD trebuie sa dea un semnal pentru curatare morala, pentru debarasarea de oportunisti, parveniti, oameni care se agata de atributele Puterii pentru beneficii personale, pentru clientela politica“, incheie Iliescu.

Solutia pentru a realiza toate aceste lucruri o reprezinta oamenii care conduc partidul in teritoriu, acestia urmind a fi filtrati. Presedintele a facut declaratiile mizind pe faptul ca PSD va guverna Romania in urmatorii 4 ani.