Doar 5% dintre romanii care au raspuns unui sondaj pe Internet vor sa avanseze cu orice pret in cariera. 18% dintre acestia tin mai mult la viata personala decat la slujba, iar pentru 16%, siguranta locului de munca este mai presus decat orice. Mai mult, unul din cinci internauti spune ca isi doreste un program care sa-i lase suficient timp liber.

Sondajul a fost realizat pe un esantion de 1.932 de participanti, in perioada 6 decembrie-13 decembrie 2004. Vizitatorii site-urilor BestJobs, Noi2.ro si Neogen.ro au fost intrebati "Care este obiectivul tau profesional?", avand patru variante de raspuns: 1. "dezvoltare profesionala", 2. "avansare cu orice pret", 3. "un loc de munca sigur", 4.

"un program care-mi lasa timp de viata personala".

PROFESIA, BAT-O VINA! Evident, cei mai multi (62%) au raspuns ca isi doresc sa fie oameni de cariera. Totusi, rezultatele devin interesante atunci cand oamenii spun ce sunt dispusi sa sacrifice pentru a avansa in cariera. Doar 5% au raspuns ca isi doresc sa avanseze cu orice pret.

Aproape unu din cinci repondenti a spus ca cel mai tare isi doresc un program care sa le lase timp de viata personala. Unul din sase considera ca siguranta locului de munca este cea mai importanta in cariera. In materie de optiuni in cariera nu au fost remarcate diferente remarcabile intre sexe, dar exista diferente destul de mari in functie de varsta si profesie.

Cei mai agresivi dintre repondenti s-au dovedit a fi cei care activeaza in domeniul resurselor umane. Nu mai putin de 13% dintre acestia au raspuns ca isi doresc sa avanseze in cariera cu orice pret. Sunt urmati de oamenii de la marketing (20% dintre acestia au dat acelasi raspuns), de cei care lucreaza in domeniul comercial-vanzari (13%).

De loc surprinzator, s-ar putea spune, nu mai putin de 38% dintre functionarii publici isi doresc mai mult timp liber.

TINERI SI AMBITIOSI. In clasamentul pe varste, cei mai doritori de avansare profesionala sunt tinerii intre 25 si 35 de ani, cu un procent de 68%, in timp ce 22% din cei sub 25 de ani pun un pret mai mare pe timpul liber. Bucurestenii si timisorenii sunt de parere ca a avea un job care iti lasa timp de viata personala este mai important decat cariera, in procent de 42%, respectiv 40%.