La ora cind cititi aceste rinduri – cind numaratoarea voturilor a consfintit victoria lui Basescu si cind politicienii si analistii fac si desfac cele mai imprevizibile scheme de guvernare - Ion Iliescu are in buzunar doua mandate: unul de senator, capatat saptamina trecuta, si inca unul, valabil, de presedinte al tarii.

N-are a face ca biata Constitutie e, vreme de vreo doua saptamini, calcata in bocanci chiar pe culoarele Cotrocenilor. La cite am vazut insa in ultima luna si jumatate, nu doar Constitutia, ci Romania insasi arata de parca ar fi fost ciufulita de niste handralai cinici, hotariti sa o incalece cu orice pret.

N-a fost un exercitiu de colaborare intre electorat si clasa politica, in care fiecare sa-si faca treaba si apoi sa ne intoarcem la ale noastre.

Alegerile ne-au aratat nu doar cit de prost functioneaza in situatii-limita institutiile statului, cit de subordonata e Justitia, cit de slugarnice sint televiziunile, ci si rapacitatea de care clasa politica e in stare atunci cind e vorba de a mai pune o data stapinire pe tara.

Procese-verbale prost concepute, un soft dubios de numarare a voturilor, o lege electorala croita parca sa incurajeze furtul, autobuze pline cu turisti electorali, un presedinte – Iliescu – care a lasat deoparte orice rusine si s-a implicat pe fata in campania propriului partid, institutii publice confiscate de PSD si angrenate in masinaria de adunat voturi.

Presiuni asupra presei, asupra institutelor de sondare a opiniei publice, asupra administratiei locale. Nici o posibilitate de a sari pirleazul legii n-a fost ratata. Un adevarat spasm a cuprins Romania, cu oscilatii violente pina in ultima ei fibra nervoasa.

Rictusul final l-am vazut pe fata penibilului judecator Ghergut, ajuns, in hirjoana electorala, pentru trei saptamini, cel mai important personaj al tarii.

Asa s-a pus problema in Romania reala, caci pentru obrazul desfigurat s-a gasit un strat gros de fard european, prin fortarea inchiderii, musai in luna decembrie, a negocierilor de aderare. Vom vedea in lunile care urmeaza ce inseamna sa negociezi in graba, cine si cit trebuia sa cistige din acest cadou facut de comisarii UE si cit ne va costa acest capriciu electoral al PSD.

Rezultatele votului si omologarea alegerilor nu slabesc insa presiunea. Scorul e atit de strins, incit tradarile, combinatiile cele mai imprevizibile, gastile politice incropite in jurul prazii au devenit instrumentul de lucru pentru configurarea noii guvernari. Desi exista deja citeva variante de majoritati parlamentare, necesare sustinerii unui cabinet, acesta nu va fi unul de cursa lunga.

Nici nu are cum, de vreme ce pretendentii la guvernare negociaza nu punctele in care, o data ajunsi, sa-si puna in aplicare programele si solutiile, unele mai bune decit altele, dar pe care nu le-a vazut inca nimeni. Ci ministerele unde se invirt banii – transporturile, industria, finantele.

Cine va suporta toate concesiile si tirgurile, toate contractele cu statul, toate oportunitatile economice care vor deveni pretul miinilor ridicate sa asigure majoritatea in Parlament? Si cine sa se gindeasca acum la un respiro de stabilitate de care are nevoie tara, cind trebuie negociate la singe pina si firimiturile viitoarelor ministere?

Faptul ca a cistigat Basescu e de natura sa reaseze pretendentii la guvernare. Dar e numai o schimbare de pozitii: aliante de tot penibilul, combinatii de neimaginat acum doua-trei luni, schimbari bruste de directie.

Va reusi Basescu, in dorinta de a le da satisfactie tuturor, sa se gindeasca si la tara? Inainte ca noii ministri sa se aseze in slujbe, victoria sa ar putea fi, pentru Romania, doar tigarea dintre doua mafii.

Iar sansa este ca noul presedinte sa nu concesioneze, de dragul „linistii si stabilitatii“ unui guvern, sfircurile generoase ale economiei catre insi in stare de orice numai sa-si vinda voturile in Parlament.

Caci singura certitudine a acestor alegeri, o data cu blocarea lui Adrian Nastase si a lacomei si iresponsabilei sale clientele, este ca Romania a capatat sansa de a nu mai fi scoasa - prin contracte de tip EADS sau Vinci – si in Europa, la produs.