Ce-ti ramine de facut atunci cind cineva iti spune, si-ti si dovedeste negru pe alb, ca ai facut un lucru prost? O solutie decenta ar fi sa iei pozitia ghiocelului, sa admiti ca ai gresit si sa promiti ca nu se mai repeta. Eventual, sa te si tii de cuvint. O alta ar fi sa lasi pe altcineva sa faca treaba. Ei bine, politicienii au gasit un sinonim infailibil la cuvintul „prost“: perfectibil.

Are meritul nu numai ca-i scuteste de umilinte, dar le da si puterea sa persevereze. Exemple? Citeva, de saminta.

Pachetul de legi anticoruptie, aparut in vara lui 2003. Oficial, s-a spus ca e vorba de o mare vointa politica de a stirpi coruptia. Apoi s-a vazut ca declaratiile de avere nu spun mai nimic, din moment ce demnitarii aveau de raspuns prin „Da“ sau „Nu“ daca au in conturi mai mult de 10.000 de euro.

„Sigur, e o lege perfectibila“ – au replicat membrii Guvernului, care si-au asumat raspunderea pentru adoptarea acestei legi. De voie, de nevoie, au corectat-o ceva mai tirziu, scazind pragul la 5.000 de euro si adaugind declararea exacta a sumelor care-l depasesc. Ce i-o fi impiedicat sa faca asta de la bun inceput?

Acelasi Pachet anticoruptie modifica si legea privind raspunderea ministeriala. Daca, pina atunci, orice cetatean putea depune plingere penala la comisia speciala de la Cotroceni pentru abuzurile vreunui ministru, legea anticoruptie a limitat dreptul de a reclama la trei persoane: primul-ministru, procurorul general si seful PNA.

O prevedere perfectibila rau de tot: de la 22 de milioane de potentiali reclamanti la numai trei, si aia apartinind tot puterii executive. Ce-o fi fost in capul lor?

Legile electorale din acest an dovedesc si ele, cu prisosinta, cit de perfectibila poate fi fiinta umana, in general, si perfectibili cei care le-au elaborat, in special.

Excluderea cartilor de alegator, folosirea timbrelor autocolante, dreptul turistilor electorali de a vota oriunde, softul care nu sesiza cit de perfectibil lucreaza citeva sute de presedinti de sectii de votare, ca sa nu mai vorbim de mimica si mintea, perfectibile si ele, ale onorabilului domn Ghergut – iata tot atitea dovezi care arata cit mai avem de lucru in tara asta.

Intrebarea care se pune este daca trasnaile de mai sus, ca si atitea altele, au fost comise cu premeditare sau, pur si simplu, din prostie. Daca e prostie pura, inca mai avem o sansa: exista intotdeauna speranta ca oamenii pot fi recuperati prin educatie.

Daca insa e vorba de premeditare, inseamna ca noi, ceilalti, avem o mare problema, pe care e cazul sa o rezolvam cumva: astia chiar ne cred prosti. In fine, perfectibili.