Nivelul dioxinei din sangele liderului Opozitiei democratice ucrainene, Viktor Iuscenko, este de 6000 (sase mii) de ori mai mare decat limita normala, potrivit medicilor toxicologi olandezi care au analizat probe din sangele lui Iuscenko. Concentratia de dioxina din corpul lui Viktor Iuscenko este de aproximativ 100.

000 de unitati de dioxina la gram, in timp ce concentratia normala este de 15-45 de unitati.

De altfel, medicul toxicolog Abraham Brouwer, de la Universitatea Libera din Amsterdam, care a analizat probe din sangele lui Iuscenko, a dezvaluit ieri agentiilor americane de presa ca acest nivel urias de dioxina reprezinta cea de-a doua astfel de concentratie inregistrata in corpul unui om in toata istoria medicinii.

Cu toate acestea, toti medicii care l-au consultat pe Viktor Iuscenko au apreciat ca acesta a depasit punctul critic si in timp isi va reveni la o sanatate normala. Liderul Opozitiei ucrainene s-a imbolnavit de o infectie a sangelui in septembrie si a acuzat serviciile speciale de securitate ucrainene ca l-au otravit intentionat pentru a-l impiedica sa castige alegerile prezidentiale.