Liderul UDMR, Marko Bela, a declarat ca nu este convins deloc ca, sambata, Uniunea va avea toti parametrii pe baza carora sa ia o decizie finala in privinta unei colaborari cu PSD sau cu Alianta PNL-PD, scrie Gardianul. UDMR, joc dublu cu prelungiri, titreaza Ev. Zilei.

Marko: Nu sunt convins ca UDMR se va decide pana sambata

articol preluat din Gardianul

Liderul UDMR, Marko Bela, a declarat ca nu este convins deloc ca, sambata, Uniunea va avea toti parametrii pe baza carora sa ia o decizie finala in privinta unei colaborari cu PSD sau cu Alianta PNL-PD. "Nu sunt convins ca sambata vom avea toti parametrii pe baza carora sa luam o decizie definitiva. Nu sunt convins deloc", a afirmat, ieri, Marko Bela.

Sambata va avea loc sedinta Consiliului Reprezentantilor Unionali (CRU) al UDMR, care va dezbate problema majoritatii parlamentare la care sa participe Uniunea. UDMR a continuat, ieri, discutiile atat cu reprezentantii PNL-PD, cat si cu cei ai PSD, pe tema formarii unei majoritati guvernamentale, avand in vederea ca Uniunea respinge categoric ideea alegerilor anticipate.

In cursul saptamanii trecute, UDMR a decis sa inceapa discutiile in vederea formarii unei asmenea majoritati cu PSD, PUR si cu grupul minoritatilor nationale.Urmare a anuntului facut de catre presedintele ales, Traian Basescu, care si-a exprimat intentia de a desemna un prim-ministru din partea Aliantei PNL-PD, UDMR a inceput negocierile si cu Alianta D.A.

Gardianul - 17 decembrie 2004

UDMR, joc dublu cu prelungiri

articol preluat din Evenimentul Zilei

Seria consultarilor pentru formarea unei majoritati parlamentare a continuat ieri. Fara succes. UDMR a facut poteca intre PSD si Alianta. Singura concluzie care putea fi trasa ieri seara este ca formatiunea lui Marko Bela joaca perfect la doua capete.

PSD si UDMR au mai avut ieri dimineata inca o runda de negocieri fara nici un rezultat. La intilnirea de la Casa Dante au participat Adrian Nastase, Marko Bela, dar si liderul PUR, Dan Voiculescu. Dupa circa doua ore de discutii, presedintele UDMR, Marko Bela, a iesit in fata presei pentru a declara cam aceleasi lucruri pe care le-a spus si cu o zi inainte.

“Nu am hotarit nimic in afara faptului ca vor continua eforturile pentru formarea acestei majoritati parlamentare. In acest moment, o majoritate posibila este formata din PSD, PUR, UDMR si grupul minoritatilor”. Marko Bela a adaugat ca UDMR nu concepe formarea unei majoritati in care sa intre si PRM.

El a aratat ca Uniunea incearca, in acest moment, crearea majoritatii cu PSD, dar, in acelasi timp, exista o declaratie a lui Traian Basescu ca ar dori un prim-ministru de la Alianta PNL-PD si un guvern al acestei aliante. “Este o contradictie foarte clara intre aceste intentii si trebuie sa gasim o solutie.

Deocamdata, concluzia este ca exista o astfel de contradictie ce trebuie rezolvata”, a spus Marko Bela. O declaratie asemanatoare, aproape identica, a fost facuta de liderul UDMR si cu o seara inainte, dupa reuniunea cu liderii Aliantei PNL-PD. Dupa intilnirea cu PSD, liderii Uniunii au avut o noua intilnire si cu reprezentantii Aliantei D.A.

Potrivit Mediafax, vicepresedintele executiv al UDMR Laszlo Borbely si co-presedintele Aliantei D.A. PNL-PD Calin Popescu-Tariceanu au discutat, la Palatul Parlamentului, pe tema programelor de guvernare ale celor doua formatiuni. El a mai spus ca discutiile cu reprezentantii Aliantei “vor continua, probabil, si la inceputul saptaminii viitoare”.

“Este foarte important sa se formeze parlamentul si structurile de conducere ale parlamentului, iar presedintele va trebui sa aiba consultari cu conducerile partidelor politice”, a spus el. Conducerea largita a UDMR - Consiliul Reprezentantilor Unionali - se va intruni simbata la Tirgu Mures, acolo unde este de asteptat sa se ia o decizie in privinta colaborarilor politice ulterioare.

Ev. Zilei - 17 decembrie 2004