Fara glorie

Dupa ce Germania a trecut de Franta, in primul meci al zilei de ieri, de la Debrecen, pentru romance miza partidei cu Austria a ramas una infima, ele nemaiavind sanse de calificare in semifinale. Singurul lucru pe care-l puteau realiza era sa nu plece acasa de la Debrecen, ci sa mearga mai intii la Budapesta pentru a juca meciul pentru locurile 7-8.

Austriecele, cu trei romance naturalizate in formatie, Spiridon, Rotis-Nagy si Teodorovici, evoluau pentru orgoliu si cu speranta ca ele vor fi cele care vor ocupa locul 4 in grupa.

Evolutia romancelor a fost de departe cea mai slaba la aceste Europene, doar Aurelia Bradeanu, portarul Paula Radulescu si Elena Avadanii dind satisfactie. Chiar si asa, Romania a invins pentru ca a avut in fata un adversar la care a contat doar interul Tanja Logvin, colega Luminitei Hutupan de la Krim Ljubljana.

"Pacat! Cind vedem ca Danemarca, echipa pe care noi am batut-o, merge in semifinale, trecind si de Ungaria, nu putem sa fim multumite. Asta e, calificarea am pierdut-o in meciul cu Germania, din grupa", a declarat Bradeanu.

Simbata, Romania va intilni la Budapesta echipa Spaniei, probabil ultimul meci pe banca tehnica a antrenorului Cornel Otelea care, de trei ani, nu a reusit cu "nationala" noastra decit rezultate slabe: locul 7 la CE din 2002, locul 10 la CM de anul trecut si acum locul 7 sau 8.

ROMANIA-AUSTRIA 32-28 (14-15)

Romania: Avadanii 9 goluri, Bradeanu 7, Amariei-Lungu 6, Gogirla 3, Gilca 2, Varzaru 2, Gatzel 1, Manea 1, Elisei-Ardean 1.

Austria: Logvin 15 goluri, S. Strass 4, Popa-Spiridon 3, Engel 3, Lefter-Teodorovici 2, Rotis-Nagy 1.

Arbitri: V. Poladenko, I. Cernega (Rus)

Senzatia Danemarca

Campioana olimpica si europeana, Danemarca, venita in Ungaria fara sase dintre titularele care cucereau laurii olimpici la Atena, a furnizat ieri surpriza CE, invingind echipa gazda, Ungaria, cu 24-23. Gazdele, sustinute de 7.000 de spectatori, au condus la pauza cu 14-8, dar nordicele au intors si s-au calificat de pe primul loc in semifinale. "Vrem sa ne pastram titlul, desi va fi foarte greu.

E bine ca am ocolit Norvegia", a declarat antrenorul Jan Pytlick.

Gazeta Sporturilor - 17 decembrie 2004

Elisei: «Din pacate, cu Ungaria am cazut psihic!»

Romania si-a compromis, miercuri seara, in cea mai mare parte, sansele de a se califica in semifinalele CE de handbal din Ungaria, dupa ce a fost invinsa cu 25-31 (13-17) de nationala tarii gazda, in grupa a II-a principala, de la Debrecen. Imediat dupa partida, jucatoarea Valentina Elisei-Ardean a declarat ca echipa Romaniei a cazut psihic in meciul cu Ungaria.

"Ne-am straduit, am incercat tot ce am putut, dar am cazut psihic! Trebuie sa recunoastem ca nu ne asteptam la o asemenea atmosfera, iar unele decizii de arbitraj ne-au ingropat si mai tare", a declarat Valentina Elisei, desemnata cea mai buna jucatoare a Romaniei la finalul partidei. Unguroaicele au fost sustinute de 4.000 de suporteri fanatici.

La prezentarea lotului Romaniei, numerosi spectatori au huiduit echipa, iar la intonarea imnului au intors spatele terenului! Antrenorul Cornel Otelea a folosit urmatoarea echipa: Hutupan-Avadanii, Amariei-Lungu, Senocico, Manea, Gogarla, Farcau. Au mai jucat Varzaru, Bradeanu, Galca, Gatzel si Elisei-Ardean. Portarul Luminita Hutupan-Dinu a parasit Sala "Fonix" din Debrecen, schiopatand.

"Am facut o intindere la gamba si abia ma misc! Am probleme si cu mainile", a spus Luminita, care a facut cel mai bun meci la aceasta editie a CE, aparand 19 lovituri spre poarta sa.

Echipa antrenata de Cornel Otelea mai avea, ieri seara, o singura sansa de a accede in semifinalele competitiei, daca ar fi obtinut o victorie in meciul cu Austria, si daca Ungaria ar fi invins Danemarca, iar Franta ar fi trecut de Germania.

Gardianul - 17 decembrie 2004